17.11.2022 00:13

Șofer aflat sub influența alcoolului, surprins la volanul unui autoturism

La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au depistat un bărbat, din Comișani, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Bănești către Mircea-Vodă, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 Mandat de executare a unei pedepse privative, pus în aplicare de polițiști

La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative pe numele unui bărbat de 46 de ani, din localitate. Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru 4 ani și 187 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.