17.01.2022 00:15

Șanțul și Valul Cetății, în atenția administrației locale

Șanțul și Valul Cetății, în atenția administrației locale
Galerie foto

*Monumentul istoric din Târgoviște este singura construcție militară de tip bizantino-sârbesc din Sud Estul Europei care a rămas în picioare și face parte din tezaurul istoric al orașului

 

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că unul dintre obiectivele importante pe care le are în plan pentru acest an este restaurarea Șanțului și Valului Cetății. Acest monument istoric din Târgoviște este singura construcție militară de tip bizantino-sârbesc din Sud Estul Europei care a rămas în picioare și  face parte din tezaurul istoric al orașului! Timpul a trecut, iar cea mai mare parte din acesta s-a degradat și necesită o intervenție serioasă, mai ales că are o importanță istorică deosebită. Daniel Cristian Stan a precizat că monumentul va fi reabilitat cu ajutorul fondurilor europene.

,,Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le avem în pregătire ar fi proiectul de conservare, restaurare și punere în valoare a Șanțului și a Valului Cetății, pe fonduri europene. Cred că va fi o investiție destul de amplă și de o valoare deosebită” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă.

Șanțul de apărare al Cetății se afla la marginea orașului, fiind de fapt cursul râului Milioara. Fortificația orașului medieval a cunoscut cea mai mare dezvoltare în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care dublează practic grosimea zidurilor și reface șanțul de apărare. Noul șanț are lățimea și adâncimea de trei metri și este dublat de un val de pământ pe o lungime de cinci kilometri. Fortificația era prevăzută cu 10 bastioane și cinci porți de intrare care asigurau accesul în oraș.

 

 

Ștefan Khalil