15.05.2023 00:13

317 persoane selectate în vederea angajării

317 persoane selectate în vederea angajării
Galerie foto

*A fost prezent și Penitenciarul Găești care a venit cu persoane private de libertate pentru a-și găsi un loc de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, a organizat vineri, 12 mai 2023, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat în Târgoviște, la  Clubul Studenților și s-a bucurat de prezența unui număr mare de dâmbovițeni aflați în căutarea unei slujbe. A fost prezent și Penitenciarul Găești care a venit cu persoane private de libertate pentru a-și găsi un loc de muncă.

La deschiderea oficială au participat și autoritățile județene, respectiv prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia și secretarul județului, Dan Popa care i-au încurajat pe cei prezenți să-și găsească locul de muncă potrivit. Au fost prezenți 58 de agenți economici cu o ofertă de 581 de locuri de muncă vacante.

Cele mai căutate meserii de către angajatorii prezenți la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost cele de  - laminator, specialist achiziții, mecanic utilaj, mașinist pod rulant, buldoexcavatorist, coafeză, operator depozit, gestionar, consultant financiar, mecanic auto, lucrător comercial, ambalator manual, agent securitate, zugrav, electrician întreținere-reparații, sudor, presator metale la rece, operator CNC, controlor calitate, bucatar, rectificator, ospătar, confecționer articole textile, electrician în construcții, maseur, recepționer hotel, îngrijitor spații hoteliere, designer florar, brutar, frezor, șofer, operator mase plastice, inginer construcții civile, asistent farmacist, inginer mecanic, formator, consilier orientare în carieră, economist, consilier juridic, inginer electromecanic și muncitor necalificat. Potrivit reprezentanților AJOFM Dâmbovița, la Bursa Generală Locurilor de Muncă au fost prezente aproximativ 622 de persoane, din care  317 au fost selectate în vederea încadrării în muncă.

 


Violeta Stanciu