04.06.2021 00:15

271 de elevi și 36 de profesori au cerut să facă școala online

271 de elevi și 36 de profesori au cerut să facă școala online
Galerie foto

❚ Și în acest an școlar se vor păstra modificările din regulament privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ, unde este precizat că media elevilor poate fi încheiată doar cu două note, indiferent de numărul de ore pe săptămână care se regăsește în orar

 

ȘTEFAN KHALIL


Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean, în Dâmbovița, încă de la începutul acestui an de învățământ, nu mai puțin de 271 de elevi și 36 de cadre didactice au solicitat să își desfășoare activitatea la clasă doar în sistemul online. Inspectorul general, Cătălina Homeghiu, a declarat că aceste cereri au fost argumentate de probleme medicale. De asemenea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii și profesorii care au vulnerabilități pot învăța, respectiv preda online, dar trebuie să aibă un certificat medical. ,,Au existat și cazuri de profesori care ne-au solicitat încă de la începutul acestui an școlar să lucreze exclusiv online. Avem în județul nostru 36 astfel de cazuri. De asemenea, avem și 271 de elevi în această situație, pentru care părinții au solicitat acest lucru. Aceștia au motivat că au probleme medicale, iar ordinul comun permite acesta lucru” , a punctat Cătălina Homeghiu. În acest semestru, media elevilor la orice materie poate fi încheiată doar cu două note Inspectorul general, Cătălina Homeghiu, a declarat că și în acest an școlar se vor păstra modificările din regulament privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ, unde este precizat că media elevilor poate fi încheiată doar cu două note, indiferent de numărul de ore pe săptămână care se regăsește în orar. ,,Nu trebuie să intrăm în panică din cauza lipsei de note, pentru că s-a păstrat regulamentul impus anul trecut, în care mediile pot fi încheiate doar cu două note, indiferent de numărul de ore pe săptămână” , a mai declarat Cătălina Homeghiu. Un alt detaliu important este că nici în acest an nu se vor susține teze, aceste fiind în continuare suspendate.