Când, în urmă cu un an, ţarul Putin, în nebunia lui imperială, a dat năvală peste ucraineni, şi mai apoi, pe măsură ce războiul acesta îngrozea omenirea, l-am crezut pe Volodimir Zelenski un erou, un fel de arhanghel al dreptăţii, al luptei pe viaţă şi pe moarte cu balansul de la Kremlin, celebra revistă „Times” aşezându-i portretul războinic pe prima pagină – un fel de Premiu Nobel conferit de presă -, nu bănuiam că va veni o zi când vom afla/observa că „împăratul e gol”.

Şi uite că momentul să-l vedem în toată penibila postură de erou gonflat a venit. (N.B. Între timp am luat cunoştinţă de faptul/adevărul că, actorul de comedie preşedinte şi camarila au cam băgat nişte pari otrăviţi în gardul Rusiei, drept nu într-atât încât Volodea Putin să-şi asmută Armata Roşie împotriva Kievului, dar i-a băgat, l-a iritat până la ieşirea din fire pe ţar, iar Washingtonul, că avea/are el un interes afacerist prin Ucraina, l-a întărâtat pe comediant înarmându-l până-n dinţi).

Noi, românii, am sărit creştineşte să le dăm o mână de ajutor ucrainenilor alungaţi de la casele lor de război, ne-am dat/le dăm şi cămaşa, şi adăpost şi pâinea de la gură, başca nişte armamente şi cu ce ne-am ales? Cu tifla-n nas. Volodomir se cam face că uită că am dat/dăm, cu profund dezinteres, pomenitul ajutor, ba, în zicerile lui, cică în 1918 şi în 1941, românii „au ocupat militar” Bucovina.

Şi asta nu este nimic pe lângă ce le face el, şi hăitaşii lui, românilor din teritoriile smulse României de „ţarul roşu” – un personaj sinistru – I.V. Stalin şi făcute cadou Kievului. După ce a promulgat legea aia imbecilă a învăţământului prin care limbile minorităţilor sunt cam interzise în şcoală – pentru că are ce are cu cele câteva milioane de ruşi trăitori în Ucraina, dar de ce să le interzici limba? -, s-a lansat într-o prigoană bezmetică împotriva românilor.

(va urma)