Marius Budăi, ministrul Muncii, pe care unii îl privesc chiorâș și l-ar vrea grabnic plecat din înalta funcție guvernamentală pe care o deține, deunăzi, pe bună dreptate s-a dezlănțuit în Parlament. Chemat să dea socoteală pentru „problema spinoasă” a pensiilor, și cum devine de nu mai devine, botoșăneanul, de felul lui un om așezat precum orice fiu al Moldovei, a bătut obrazul unora care s-au perindat pe la Palatul Victoria, doar s-au perindat ca să se afle-n treabă, de pe urma lor nerămânând decât ruina, acuzându-i că au împrumutat țara la greu și i-a întrebat apăsat ce-au făcut cu împrumuturile de la Banca Mondială.

Și acuza a fost, mai ales, la adresa reziștilor de la USR. Așa este, împrumuturile s-au făcut în numele dezvoltării patriei aflată la ananghie și la ananghie a rămas. Și nu numai că românii au rămas cu ochii-n soare, dar reziștii cer cu gură de șarpe să se taie ceva de pe la pensii. Băi, ăștia, sunteți întregi la glagorie? Se vede de la o poștă că nu. Acum, hai să stăm strâmb, și să judecăm cu dreptate. Povestea asta nesfârșită a pensiilor are cauzele ele de o cruntă realitate. Dramatică chiar.

Cauze de care se fac vinovate toate forțele politice care au avut pe mână guvernarea țării. Pentru că, mânate de o nenorocită pornire trădătoare, au patronat dezmățul unor privatizări catastrofale care, în loc să ducă la propășirea României, au dus la un halucinant dezastru. Au dispărut mii de întreprinderi industriale și, odată cu ele, zeci de mii de locuri de muncă.

Rezultatul nefast: insuficiența disponibilității financiare întru susținerea pensionarilor. N-ai forță de muncă îndestulătoare, n-ai cum să-i îndestulezi pe pensionari. Iar guvernanții – și cei de acum coalizați bicolor, și cei din viitor, oricine vor fi fiind ei politic -, dacă mai simt românește, au obligația de a produce o autentică și patriotică mare resetare națională. Altminteri vom fi o țară de pensionari… fără pensionari.