GEORGE COANDĂ

Iranul (1.629.918 km pătraţi; aproape 70 milioane de locuitori; putere petrolieră şi nucleară, dar şi putere militară regională) îi vede pe americani ca pe cei mai diabolici inamici ai săi, care trebuie distruşi cu orice preţ. Mai ales că susţin necondiţionat Israelul pe care-l vrea „înecat în mare”. Aşa că orice oportunitate atacatoare – fie şi ISIS/Daesh – şi, orice alianţă care-i poate sluji această luptă (a se vedea, de pildă, Rusia) sunt bine venite pentru Teheran. Şi, în acest „nod gordian”, cum poate fi implicată România? U.S. Army de la Deveselu şi al trupelor yankee răspândite pe la ţărmurile Mării Negre. Bref: România, deci, a devenit o dublă ţintă militară, şi pentru Teheran şi pentru aliatul său, Kremlinul lui Putin. Ieri, prieten al Teheranului, azi, Bucureştiul, duşman. Iar Teheranul nu uită gafa guvernului Dăncilă: angajamentul pe care şi-l luase pe la Washington de a-şi muta ambasada României, de la Tel-Aviv, la Ierusalim. Astfel că, în urma asasinării cu drone a generalului QuassemSoleimani, care, un fanatic fiind al ayatollahilor, n-a fost el deloc „uşă de biserică” prin Irak, România se poate trezi, repet, ca aliat fidel al Washingtonului, cu o droaie de rachete iraniene în cap şi cu nişteteroriştişiiţi în ogradă. Dar când n-ai o politică externă de Doamne ajută – dacă aş spune patriotică m-ar lua de gât „globali ştii” – nu te poţiaştepta decât la niscaiva „lovituri de pedeapsă”. Să dea Allah să nu ni se tragă de la tărăşenia asta! Panica a cuprins mapamondul. Iranul a ridicat pe moschei drapelul roşu de război sfânt, ameninţând cu „teribila răzbunare”. Washingtonul masează trupe în Irak. Şi le va trimite şi România? Nădăjduiesc să nu înceapă Apocalipsa! N-ar exista niciun câştigător.