Între minunile săvârşite de Mântuitorul Hristos spre a-Și dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi. Un om care revine la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni.  Sf. Evanghelist Luca ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. „Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult popor”.

Iar când s-a apropiat de „porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa”. O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Să fii văduvă, fără nici un sprijin moral este destul de dureros.

Mântuitorul, văzând-o nemângâiată, s-a gândit, fără îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăşi Maica Sa, prin sufletul căreia avea să treacă o sabie tot aşa de ascuţită şi o durere tot aşa de amară. Convoiul a fost oprit. „Nu mai plânge”, a zis Iisus văduvei. După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: „Şi apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit”. S-a făcut linişte şi o aşteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Şi toţi priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: „Nu mai plânge”.

Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: „Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, şi revenindu-şi în fire, „a început a grăi, şi l-a dat pe el maicii sale” (Luca 7, 14). Ce bucurie! Ce stare sufletească, stropită cu mângâierea lacrimilor de bucurie, trăieşte acum mama îndoliată la revederea fiului său viu! Ce icoană minunată! O mamă fericită şi un fiu întors la luminile vieţii, într-o fericită îmbrăţişare!

În mijlocul mulţimii, tânărul a văzut figura plină de sfântă strălucire a Mântuitorului care îl privea cu dragoste şi blândeţe. Câtă recunoştinţă s-a putut culege din inima acestui tânăr la întâlnirea privirii lui cu Domnul! Impresia a fost aşa de mare, încât pe toţi i-a cuprins o teamă şi ziceau: „prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său”. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere.

„Şi l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti convingerea hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profeţit în Vechiul Testament, venit pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viaţă unui mort, decât Creatorul lumii şi al vieţii? Redarea vieţii celor morţi este unul din sensul activităţii lui Mesia în lume. 

Iubirea lui Iisus pentru tineri, pentru noi toţi, este aceeaşi şi azi şi în veci. El ne strigă, ne cheamă: tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Trezeşte-te din moartea sufletească a păcatelor, ca să fie viu şi sufletul şi trupul tău. Aceasta ştiind, se cade să ne gândim mereu la reînvierea noastră sufletească, plinită prin pocăinţă şi împărtăşire cu Sfintele Taine, învredniciţi de faptele cele bune. Tineri sau bătrâni… să lăsăm pe Hristos să se atingă de patul minţii şi al inimii noastre şi El ne va învia; ne va dărui fericirea adevăratei vieţi. El de mult ne caută, pentru că ne iubeşte. Poate că până acum nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit cu El. Să ne dăm seama că uneori, în boală, în necaz, în moartea celor dragi, în bucurie sau cu orice alt prilej, El caută să ne întâlnească.

Pr. Andrei Stănescu, Parohia Brebu