De-a lungul celor 32 de ani care au trecut năucitor de iute în clepsidra vremii de la revoluţia din decembrie ’89, România s-a dus tot mai jos pe tobogan spre prăpastie. Depopulată, ca efect nenorocit al dezindustrializării prin distrugerea celor mai productive, în marea lor majoritate, fabrici şi uzine, a închiderii minelor, guvernanţii fiind cu toţii înalt trădători ai INTERESULUI NAŢIONAL, şi lipsa de perspectivă reală, au făcut din România o ţară-legumă şi, ca atare, în bătaia vântului.

Tocmai de aceea comunicatul UE privind speranța de viață nu a părut, cel puţin pentru mine, ireal. Da, treptat-treptat şi constant, speranţa de viaţă a românilor a scăzut dramatic, încât a ajuns... fără speranţă. De fapt, ce ne spune raportul oficial cu privire la starea de sănătate din UE? Păi, asta ne spune, şi ar trebui să le crape obrazul de ruşine tuturor celor ce ne-au guvernat şi ne guvernează de trei decenii, ne spune, deci, că speranţa de viaţă în scumpa şi fascinanta noastră patrie, mirobolanta chiar – penultima de pe „bătrânul continent” în chestiunea asta – a scăzut în medie cu 1,4 ani în raport cu media europeană de 0,7 ani.

Iată, în Norvegia (poate pentru că sunt mari mâncători de peşte oceanic) speranţa de viaţă este de 89,3 ani. Islanda, tot pe acolo, şi Irlanda, aşijderea, Lituania – Spania – 84 de ani, Italia – 83 de ani, Franţa, Luxemburg, Cipru – 82,7 ani, Suedia, Malta – 82,6 ani, Austria – 81,8 ani, Marea Britanie şi Slovenia (vă vine a crede?) – 81,2 ani, Germania – 81 de ani, Cehia – 79,1 ani şi nu mai zic mai departe că ne apucă cu enervare durerea de cap.

În cazul României/Absurdistanului nu doar „criza Covid” este de vină, ci, mai ales, subliniez, mai ales, iresponsabilitatea de-a dreptul criminală a guvernanţilor, care au pus ţara, dacă se mai poate vorbi de-o ţară, pe năsălie, distrugându-i industria, da, mă repet, şi sistemul sanitar, pe lângă multe altele, cum ar fi nivelul civilizat de trai, şi atunci de unde speranţa uriaşă de-a trăi mult şi bine? Întrebarea nu este retorică, este o acuză. Şi, iarăşi mă repet: ne-au condus nişte iresponsabili. Punct.