Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.09.2022 00:11

„Pentru noi, firimituri, pentru ei, toată felia”


A A

Sindicatele din Poliție, revoltate de mărirea salariilor parlamentarilor

Sindicatele din Poliție, revoltate de mărirea salariilor parlamentarilor

*Sindicaliștii SNPPC consideră acest demers „o scamatorie sfidătoare la adresa tuturor celor oropsiți de politica salarială jalnică adoptată în ultimii ani”

 

Parlamentarii care și-au votat singuri majorarea salarială de 25%, prevedere care se aplică tuturor demnitarilor, și-au dat singuri foc la valiză, pentru că au reușit să-și pună în cap toate sindicatele dar în mod special pe cele din Poliție, cărora guvernanții le tot spun de luni bune, în urma protestelor de stradă, că nu sunt bani pentru majorarea salariilor, respectiv pentru punerea în aplicare a Legii 153! Liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan, ne-a trimis ieri comunicatul de presă al colegilor de la Federația Națională a Sindicatelor din Poliție și Personalului Contractual în care se anunță reluarea protestelor, dar la o altă dimensiune.

,,Senatorii ne-au pus-o, miercuri, de mămăligă. Ce au făcut, mai exact? Printr-o scamatorie sfidătoare la adresa tuturor celor oropsiți de politica salarială jalnică adoptată în ultimii ani, senatorii au votat o majorare consistentă pentru toată Administrația prezidențială, angajații guvernamentali și asimilații acestora, miniștrii și ceilalți demnitari din toate instituțiile de stat, parlamentari și funcționarii care-i deservesc, angajații din toată Administrația publică, inclusiv pentru aleșii locali – primari, viceprimari, consilieri etc. Îi reamintim domnului vicepremier că și noi i-am cerut, în vara asta, dumnealui, dar și coaliției din care face parte, eficientizarea serviciului polițienesc, ceea ce presupune inclusiv o salarizare pe măsură, nu de 2.200-2.300 lei, cât are un polițist, încadrat acum, cu un salariu batjocoritor și alte drepturi financiare calculate la valori de referință din 2009. Polițist aflat tot în slujba comunității, ca și domnul vicepremier, ca și domnii parlamentari, ca și domnul primar. În concluzie, așa cum am mai declarat: nu renunțăm la lupta sindicală și, în curând, vom relua protestele, la o altă dimensiune”, se arată în comunicatul de presă al celor de la FSNPPC.

 

 

Violeta Stanciu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Proiectul de asfaltare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere
Schimbări climatice afectează vegetația în sudul județului Dâmbovița
Impozite pentru înfrumusețare și întreținere corporală
Amenzi usturătoare pentru deșeuri reciclabile
327 de locuri de muncă disponibile
Investițiile în comuna Raciu prind contur
Șofer-pericol public, arestat preventiv 30 de zile
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
422 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiști
365 de locuri de muncă vacante


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La limita guvernării europene

A trecut neobservată o remarcă a comisarului european Vìra Jourová, care zicea la începutul anului că Uniunea Europeană este „la limită” în ceea ce privește gestionarea sa. "Există deja o organizare a Comisiei Europene în vicepreședinți executivi, vicepreședinți și comisari obișnuiți. Aș spune că suntem la limita a ceea ce este fezabil din punct de vedere managerial”, a... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale