IN HOC SIGNO VINCES

În iconografia noastră ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt reprezentați având Sfânta Cruce între ei întrucât Sfântul Împărat Constantin a descoperit Crucea, ca semn de lumină pe cer, iar mama sa, Elena, a găsit Crucea de lemn, în pământ, la Ierusalim. Astfel, înțelegem că Sfânta Cruce leagă cerul și pământul prin iubirea nesfârșită și netrecătoare a lui Hristos pentru lume.

Venirea pe tronul Imperiului Roman a Sfântului Împărat Constantin (306-337) este strâns legată de convertirea sa la credința în Hristos sub semnul luminos al Sfintei Cruci. Convertirea lui Constantin ce Mare s-a produs în ajunul bătăliei contra lui Maxențiu (Pons Milvius, 28 octombrie 312), când împăratul a văzut pe cer, în plină zi, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ,,In hoc signo vinces” (,,prin acest semn vei învinge”).

Observăm, astfel, faptul că Biserica socotește convertirea miraculoasă a împăratului similară cu cea a marelui apostol al lui Hristos, Sfântul Pavel, socotindu-l și întocmai cu apostolii, căci, împreună cu mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, a contribuit la răspândirea credinței apostolilor în întreaga lume.

Din momentul convertirii, Sfântul Împărat Constantin a devenit favorabil creștinismului, fiind chiar un om providențial pentru Biserică. Atitudinea sa binevoitoare față de creștinism s-a materializat în edictul de la Mediolanum (Milano), edict promulgat în 313. Cu această ocazie, creștinismul este decretat religio licita, adică religie permisă, ca toate celelalte religii ale imperiului. Edictul de libertate religioasă este considerat - pe drept cuvânt - ,,charta libertății creștine și a toleranței religioase”.

După aproape 300 de ani în care imperiul Roman adoptase față de creștini o atitudine ostilă, ce mergea de la toleranță îngăduitoare sau disprețuitoare până la persecutarea cea mai fățișă și mai violentă, creștinii și-au dobândit libertatea de manifestare religioasă, după ce multă vreme au fost închiși, torturați, mutilați și uciși în chinuri mari pentru numele și Evanghelia Mântuitorului Hristos.

Și credința Sfintei Înpărătese Elena este pecetluită de semnul de viață făcător al Crucii mântuitorului, pe care ea a descoperit-o cu multă rugăciune, osteneală și smerenie, în pământul Ierusalimului și care mai apoi, a fost înălțată solemn în văzul poporului creștin de episcopul cetății, Macarie I, la 14 septembrie 326.

Ca om de stat, Împăratul Constantin și-a dat seama că unitatea creștinismului, pacea și liniștea Bisericii constituie liantul pentru pacea socială și unitatea Imperiului Roman. Din dorința de a ajuta Biserica să păstreze unitea de credință, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care nega dumnezeirea Fiului. Sub influența Sfântului Atanasie cel Mare, sinodul a mărturisit și proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului ca fiind: ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul Credinței sau Crezul).

Sfinții Împărați Constantin și Elena ne îndeamnă să apărăm dreapta credință, să ne închinăm Sfintei Cruci și să o cinstim ca pe o armă de biruință, să vedem în semnul Crucii puterea iubirii jertfelnice și smerite a lui Hristos, care ne aduce învierea sufletelor, din moartea păcatului, și la învierea trupului din stricăciunea mormântului.

pr. Florea Ivan Valentin, Parohia Măgura