Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.01.2020 00:19

Editorial


A A

Semnalele lui 2020: îndoieli, spaime, incertitudini

Semnalele lui 2020: îndoieli, spaime, incertitudini

GEORGE COANDĂ


Nimic nou sub soarele României capitaliste. Și acest an, ca și ceilalți treizeci de ani de mai înainte, începe sub spectrul unor îndoieli și spaime și incertitudini. În decembrie, când s-au împlinit cele trei decenii de la revoluția din ’89, unii participanți la acel eveniment istoric au deplâns faptul că una au sperat atunci și altceva, malefic, ne distruge destinul șițara. Nicio guvernare n-a găsit soluțiile salvatoare pentru a scoate țara din impasul în care se adâncește, tranziția de la socialism la democrația capitalistă nefiind nici astăzi încheiată. Sau poate nu va fi încheiată niciodată, fie pentru că din anumite centre de comandă, chiar din UE, nu se dorește asta (și pentru ce s-ar dori atâta vreme cât este mai lesne de stăpânit și de exploatat o țară în haos programat?), fie că reîntoarcerea la capitalism nu mai este fiabilă și urmează a se instaura în lume o a treia cale. Nici capitalistă, nici socialistă. Poate acel al „treilea val” de care vorbea/premoniționa încă de acum o jumătate de secol AlvinToffler. Și nu știm încă ce va fi să însemne pentru evoluția omenirii. Unii economiștiși filosofi l-au denumit „post-industrialism”. Oare despre așa ceva să fie, într-adevăr, vorba? Sau despre acea Nouă Ordine Mondială denumită „globalizare” cu anumite efecte nocive, letale, pentru unele națiuni? Însă ceva, la nivel planetar, se petrece. Este, și deja se simte, o ciocnire revoluționară de valuri. România va rezista și va fi să dăinuie după o asemenea uriașă ciocnire? Greu și dificil de răspuns la o astfel de întrebare. Deocamdată, după trei decenii de la ieșirea ei din „lagărul socialist”, bâjbâie în necunoscut. Cine ar putea-o scoate/salva și a o pune pe o sigură „linie de plutire”? Nu știm cine. Oameni politici autentici, dublați de autentici oameni de stat, nu avem în acest moment, chiar de i-am căuta și cu lumânarea. Din păcate, „cai troieni” avem în vrac. Și se vede ce au făcut până acum fiind ei la guvernare. Au aruncat țara în dezastru îmbogățindu-se pe sine. Sub asemenea auspicii, iată, își începe drumul, în România, anul 2020 după Hristos. Un an fără o lumină clară la orizont în stare să străpungă ceața groasă care ne-a cuprins și să ne arate Calea și Adevărul. N-aș vrea să cădem în pesimism. Și asta pentru că încă mai sper că poporul român va găsi, cum a mai găsit în Istorie de atâtea ori, energia, în sinea-i, de a se salva și a merge, cu fruntea sus înainte. Salvându-se ca națiune și țară. Așa să ne ajute Dumnezeu!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Două "surori", una pentru Germania și una pentru Europa
Hai, neamule, ia la ordonanțe de urgență!
Politicieni de duzină și "bâlciul deșertăciunilor"
De ce plâng chitarele… europene?
Un neam piere când se ascunde după gardurile intoleranței (II)
Un neam piere când se ascunde după gardurile intoleranței (I)
Rămâne cum am vorbit... "Politically correctness"
"Efectul BREXIT" asupra României (III)
"Efectul BREXIT" asupra României (II)
"Efectul BREXIT" asupra României (I)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale