Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.07.2021 00:14

Liberalii din CLM Târgoviște au fost de acord cu termenul stabilit de Primăria Târgoviște:


A A

Scutirea de majorări și penalități pentru plata dărilor până la 31 iulie

Scutirea de majorări și penalități pentru plata dărilor până la 31 iulie

❚ „Înțelegem nevoia urgentă de finanțare a Primăriei Târgoviște și atunci până la urmă am acceptat acest termen de 31 iulie, dar cu amendamentul că vom urmări situația încasărilor și dacă vedem că lucrurile nu merg bine atunci propunem un alt termen, pentru 31 noiembrie, astfel încât târgoviștenii să-și poată plăti taxele și impozitele fără aceste majorări”

 

VIOLETA STANCIU


Târgoviștenii care își achită impozitele și taxele locale până la sfârșitul acestei luni, adică până la 31 iulie 2021, sunt scutiți de la plata majorărilor și penalităților de întârziere! Acest lucru s-a decis la ultima ședință a CLM Târgoviște, cu mențiunea că aleșii liberali și-ar fi dorit un termen mai extins, respectiv 31 septembrie, pentru a da astfel posibilitatea oamenilor să se întoarcă din concediile de odihnă și eventual să aibă și timpul necesar să strângă banii de impozite. Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, ales local PNL în CLM a declarat, în cadrul unei recente conferințe de presă de la partid, că până la urmă s-a supus majorității din CLM și a acceptat termenul propus de executivul Primăriei Târgoviște, de 31 iulie, dar, mai spune domnia sa, va monitoriza în continuare situația încasărilor. ,,S-a vorbit în CLM Târgoviște și s-a propus de către executiv scutirea de la plata majorărilor și penalităților pentru taxele și impozitele pe care târgoviștenii le datorează și s-a propus și un termen pentru aceste scutiri, de 31 iulie. Noi am spus următorul lucru, oamenii, pe perioada verii, merg în concedii și este puțin probabil să plătească aceste taxe chiar dacă există o scutire până pe 31 iulie și am considerat că un termen adecvat ar fi fost 31 septembrie, astfel încât oamenii să se întoarcă din vacanțe și să strângă banii să-și plătească taxele și impozitele. Înțelegem, pe de altă parte, nevoia urgentă de finanțare a Primăriei Târgoviște și atunci până la urmă am acceptat acest termen de 31 iulie, dar cu amendamentul că vom urmări situația încasărilor și dacă vedem că lucrurile nu merg bine atunci propunem un alt termen, pentru 31 noiembrie, astfel încât târgoviștenii să-și poată plăti taxele și impozitele fără aceste majorări pe care altfel ar fi trebuit să le plătească”, a declarat consilierul local liberal, Aurelian Cotinescu, președintele PNL Târgoviște, în cadrul conferinței de presă de la Organizația PNL Târgoviște.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
Nou record de călători pentru transportul public local
Complexul de Natație se pregătește de noul sezon estival
Pensionarii semnalează că serviciile medicale la domiciliu sunt în scădere
Peste 1000 de persoane și-au găsit un loc de muncă
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)

Apropo de găștile mafiotge proruse. Duminică, acestea, plus bașcana (guvernatoarea bolșevic-secesionistă de la Comrat), reunite în alianța politică prorusă „Pobeda” („victoria”) și-au anunțat – amenințare asemenea unui ultimatum – intrarea în cursa electorală împotriva Maiei Sandu și a partidelor proeuropene, în caz de… „pobeda” („victorie”) oferind pe tavă lui Putin... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale