Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.01.2020 00:15

În Dâmbovița,


A A

Școlile profesionale, "pe urma" liceelor teoretice

Școlile profesionale,

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Dâmbovița, inspectorul general Sorin Ion, alături de inspectorul adjunct Cristina Stroe și alți inspectori școlari, au susținut o conferință de presă în care au prezentat pe scurt obiectivele și măsurile instituției pe care o reprezintă, pentru anul 2020. Unul dintre subiectele principale din această întâlnire cu reprezentanții mass-media atinse de către inspectorul general, Sorin Ion, a fost despre locurile alocate pentru învățământul profesional, dual și tehnic în județul Dâmbovița. Potrivit acestuia, pentru prima dată, numărul locurilor alocate pentru profilele profesionale depășește 50% din totalul locurilor pentru licee în 2020. De asemenea, învățământul dual este una dintre prioritățile Inspectoratului Școlar Dâmbovița, chiar dacă la această oră, sunt doar opt clase în tot județul cu acest profil. Conducerea IȘJ Dâmbovița a vorbit și despre modul în care se formează școlile profesionale și că interesul pentru acestea ar putea să crească mai mult dacă atât elevii, cât și părinții ar privi ca pe o oportunitate aceste profile. ,,Toată lumea le vrea, dar nimeni nu și-ar da propriul copil la profesională. Școlile profesionale se fac la cererea operatorilor economici. Operatorii economici se pot adresa direct școlii dacă vor să solicite învățământ profesional pe meseriile pe care le doresc sau se adresează direct ministerului dacă vor să facă învățământ dual. În acest moment, avem rată de acoperire 100% la ce ni s-a cerut pe învățământ dual, asta nu înseamnă forte mult, dar este o formă de învățământ relativ nouă și mai durează până când operatorii economici își dau seama de avantajele învățământului dual. Avem din păcate doar opt clase la nivel de județ de învățământ dual. Operatorii economici cu care avem învățământ dual avem la Găești, la Școala Iordache Golescu, frigotehnist pentru ARCTIC. La Târgoviște avem la Școala Nicolae Ciorănescu două clase: electronist aparate și echipamente și operator la mașini cu comandă electrică, tot la ARCTIC. Mai avem tot la Liceul Nicolae Ciorănescu, Nimet rectificator, mai avem la Tărtășești două clase, una de cofetar patiser și cealaltă de brutar patiser, pentru produse făinoase pentru firma PURATOS SRL. Mai avem la Liceul Goga Ionescu din Titu, pentru Metaplast, sculer matrițer, și mai avem la Liceul Aurel Rainu Fieni, electromecanic utilaje și instalații industriale. În ceea ce privește învățământul profesional, noi ne ghidăm după câte locuri ne solicită agenții economici și câte putem noi să oferim dacă avem calificarea respectivă. Per total, avem grad de acoperire de 94,75%, aproape iată 95%, ceea ceste rezonabil’’, a declarat Sorin Ion. Meseriile cele mai solicitate de elevi sunt cele de electromecanic, mecanic, dar și din domenii ca turism și alimentație, industrie textilă, agricultură și așa mai departe. ,,Una peste alta, putem confirma că per total, învățământul dual, profesional și tehnic liceal…înseamnă mai mult de jumătate din numărul locurilor alocate. Cred că suntem în primul an cu peste 50%. Numărul de alocări pentru liceele teoretice se ridică undeva la 1.300, dar avem și învățământul vocațional care înseamnă Liceul de Arte, Seminarul Teologic, clase profil și altele’’, a mai completat Sorin Ion.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale