Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



01.10.2021 00:14

Cuvântul care zidește: Duminica a XIX-a după Rusalii


A A

Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor

Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor

Din pericopa evanghelică a acestei duminici (Luca VI. 31 – 36), desprindem o învățătură nouă, adusă de Mântuitorul Iisus Hristos, menită să ne înalțe pe noi la asemănarea cu Dumnezeu și totodată să ne redea demnitatea de fii ai Săi. Este vorba de legea iubirii vrăjmașilor. Legea Vechiului Testament prevedea  ,,să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău” (cf. Matei V. 43). Era o lege firească a răsplătirii binelui cu bine și a răului cu rău.

Mântuitorul vine și aduce o învățătură nouă în care îndeamnă la iubirea de vrăjmași. Această lege are menirea de a rupe cercul vicios al urii, al răzbunării și are la bază, drept soluție, dorința fiecăruia dintre noi de a fi tratați bine, frumos și cu respect. Pentru a primi acest bine, frumos și respect, Hristos ne propune să acționăm primii:,,Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca VI. 31). Îndemnul este de a acționa conform propriilor așteptări. Cu alte cuvinte, să săvârșim numai binele și să evităm răul pe care nici noi nu ni-l dorim.

Săvârșirea acestui bine presupune depășirea legii firii, care este o lege a reciprocității, a avantajului de ambele părți. Mântuitorul arată care este această lege a firescului uman: ,,dacă iubiți pe cei ce vă iubesc” (Luca VI. 32), ,,dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine” (Luca VI. 33), ,,dacă dați cu împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea?” (Luca VI. 34), căci și cei ce au păcate o împlinesc (Luca VI. 32-34). Depășirea acesteia este propunerea lui Hristos către noi, pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.

Pentru a ne asemana cu Dumnezeu Tatăl și a deveni fiii Lui, Mântuitorul ne recomandă să săvârșim binele dezinteresat. Propunerea Lui este aceea de a începe înfăptuirea lui cu vrăjmașii. Binele izvorăște din dragoste, din iubirea curată, de aceea Hristos afirmă: ,,iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb” (Luca VI. 35). Tot aici, spune Mântuitorul că răsplata înfăptuirii binelui este asemănarea cu Dumnezeu ,,veți fi fiii Celui Preaînalt”, deoarece ,,El este bun cu cei nemulțumitori și răi” (Luca VI. 35).

Pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, ne îndeamnă să fim fiii lui Dumnezeu prin faptă, prin săvârșirea binelui dezinteresat. Ea nu este altceva decât o față a iubirii înfăptuită de Mântuitorul Hristos, ce ne sfătuiește la schimbare,  care este de dorit să înceapă cu propria persoană, prin milostenie (,,Fiți milostivi” - Luca VI. 36) și prin iubirea de vrăjmași. Această lucrare a iubirii este întărită de Mântuitorul prin exemplul personal. În momentul în care se afla spânzurat pe lemnul Crucii, Hristos S-a rugat pentru cei care-L răstigneau: ,,Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (Luca XXIII. 34).

 

Preot Damian Iulian, parohia Brănești 1



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale