Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.06.2020 00:25

Oameni de fotbal, oameni cu suflet


A A

Povestea lui Georgică Ștefan, copilul erou din Crevedia

Povestea lui Georgică Ștefan, copilul erou din Crevedia

❚ Printre cei care au sărit în ajutorul mezinului unei familii cu 12 copii și cu tatăl grav bolnav, după ce a suferit un atac cerebral, este și Mădălin Ioniță. Un nume cunoscut în fotbalul dâmbovițean, președinte al echipei AS Voința 2018 Crevedia ❚ Mădălin Ioniță a reușit să adune la clubul din Crevedia peste 100 de copii din comună, din satele învecinate, dar și din Buftea, București sau chiar din Teleorman ❚ „Avem cazuri sociale și în club. Sunt copii excepționali și îi ajutăm fără să-i expunem. Ei sunt viitorul. Încercăm să schimbăm ceva, pe cât putem și noi”, s-a destăinuit conducătorul clubului din Crevedia


COSTIN MIHAI

 


 

Povestea lui Georgică Ștefan, un puști de numai 15 ani din Cocani – Crevedia care își construiește singura casa, vânzând bălegar pentru a achiziționa materiale, a impresionat puternic. Printre cei care au sărit în ajutorul mezinului unei familii cu 12 copii și cu tatăl grav bolnav, după ce a suferit un atac cerebral, este și Mădălin Ioniță. Un nume cunoscut în fotbalul dâmbovițean și numai, președinte al echipei AS Voința 2018 Crevedia, unde și antrenează echipa de seniori, lider în Liga a 5-a din Ilfov.

„O poză care îți schimbă percepția despre copilărie și viață”

Mădălin Ioniță și câțiva prieteni s-au mobilizat imediat, hotărând să-i cumpere băiatului din Cocani geamurile termopan pentru casă. „Nu am rezistat prea mult de vorbă cu acest copil minunat, deoarece am avut cele mai stranii trăiri din viața mea. Eram, practic, împietrit de cum arată un copil de 15 ani și, mai ales, de ce a reușit să facă cu mânuțele sale. Am făcut și o poză pentru copiii clubului meu și pentru mulți dintre noi, o poză care îți schimbă percepția despre copilărie și viață”, a postat Mădălin pe profilul de Facebook.

„Bucuria copiilor este singura mea mulțumire”

Am dezoltat puțin subiectul, după o discuție cu Mădălin Ioniță, care a reușit să adune la clubul din Crevedia peste 100 de copii din comună, din satele învecinate, dar și din Buftea, București sau chiar din Teleorman. Pe lângă pasiunea pentru fotbal, Mădălin este un sufletist, un om de caracter și de mare valoare. „Copilașul chiar merită ajutor, iar noi facem ce putem. Avem cazuri sociale și în club. Sunt copii excepționali și îi ajutăm fără să-i expunem. Ei sunt viitorul. Încercăm să schimbăm ceva, pe cât putem și noi. Bucuria copiilor este singura mea mulțumire. Eu nu am fost niciodată fascinat de bani, mă simt mult mai bine când ajut. Am parte de un patron la club, domnul Marius Rusu, pentru care lucrez și în viața de zi cu zi, care îmi asigură tot confortul financiar”. Felicitări, Mădălin, meriți tot respectul! La fel și Georgică Ștefan, copilul erou din Cocanii Crevediei.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale