Textul Evangheliei ce se citeşte în această duminică care urmează în bisericile noastre ne aminteşte de o stare socială din vechime, care a înjosit multă vreme demnitatea umană şi care este condamnată de toate legile omeneşti. Este vorba de sclavie sau de robie. Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe sclavul sau robul unui sutaş păgân, adică al unui ofiţer din armata romană, la cererea stăruitoare a acestuia. Faptul că, deşi era un ofiţer superior şi străin de neamul iudeilor, poartă de grijă slugii sale, arată respect şi smerenie faţă de Iisus şi faţă de neamul iudeilor, dovedeşte că sufletul său depăşea asprimea orânduirii sociale a sclaviei, că nu era robit prejudecăţilor sociale ale vremii. Sutaşului i se face milă de suferinţele slugii sale, şi are milă pentru un suflet necăjit de slugă, care nu are alt sprijin decât bunătatea inimii omeneşti. Fapta de iubire a sutaşului este vrednică de luat în seamă, mai ales că acesta a fost pătruns de adevărul că are înaintea lui pe Domnul şi făcătorul firii, înaintea căruia se pleacă şi pe care îl ascultă toate puterile cereşti, aşa cum îl ascultă şi pe el – sutaşul – cei ce stau sub a lui stăpânire. Credinţa sutaşului este mare şi puternică şi îmbrăcată în veşmântul smereniei, când a cerut ajutorul lui Iisus, Învăţătorul care vindeca multe boli şi neputinţe în popor: “Doamne, slujitorul meu zace neputincios. - Voi veni şi-l voi vindeca”, a răspuns de îndată Domnul Hristos. Atunci, o rază de lumină a credinţei şi smereniei a strălucit în inima sutaşului şi a zis: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele. Sunt păgân, sunt păcătos, nu merit atâta osteneală. Putere ai să porunceşti, precum am şi eu autoritate peste oştenii mei”. În aceeaşi clipă, de pe buzele Mântuitorului au răsunat cuvinte de negrăită laudă la adresa sutaşului păgân, cum nu le-a auzit nimeni dintre fiii poporului ales: “Nici în Israel nam aflat atâta credinţă… Mergi şi săţi fie precum ai crezut!” Evanghelia se încheie cu mărturia că puterea Fiului lui Dumnezeu a lucrat când i-a spus sutaşului: “Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui din ceasul acela” (Mat. 8, 13). Cunoscând conţinutul, să ne întrebăm: ce învăţăm din această pericopă evanghelică, ce mesaj ne trimite peste veacuri nouă, creştinilor de astăzi? Din Sf. Evanghelie de azi învăţăm despre trei lucruri foarte importante pentru noi şi a noastră mântuire: iubire, smerenie şi credinţă. Iubirea este porunca supremă şi legea fundamentală a creştinismului. Dumnezeu este iubire. Din El izvorăşte adevărata iubire şi la El trebuie să ajungă orice iubire. Credinţa, mântuirea lumii sunt dovezi nezdruncinate ale iubirii nemărginite şi necuprinse a lui Dumnezeu. Omul este creat din iubire şi nu poate trăi fericit fără iubire. Cu drept cuvânt se spune că sufletul omului este atât de mare cât este şi iubirea lui. Sfinţii Părinţi numesc iubirea regina tuturor faptelor bune şi că ea trebuie îndreptată către orice om, ori de ce neam, credinţă, stare socială, culoare ar fi el. Cel ce face bine aproapelui, ba mai mult, îi face bine aceluia căruia nu ar fi vrednic de o astfel de iubire, imită pe Dumnezeu, care nu face deosebire între oameni, buni sau răi, între grâu şi neghină până la seceriş. Porunca iubirii aproapelui rămâne obligatorie cât va fi lumea. Ba ea va fi valabilă şi în împărăţia de dincolo de veac.

Pr..Ion Mutu, Parohia Puţu cu Salcia