Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.06.2021 00:15

Cărți. Idei. Sensuri


A A

Ioan Opriș, istoricul patriot

Ioan Opriș, istoricul patriot

GEORGE COANDĂ


Știu că, încă din titlu, caracterizându- l astfel pe reputatul istoric Ioan Opriș, îmi voi atrage vituperările oportuni știlor mancurtizați care șiau făcut din globalizare o marotă toxică și antiromânească. Dar nu mă las înspăimântat. Așadar, istoricul însuflețit de înaltele idealuri ale românismului, și pe care am avut șansa de a-l cunoaște exact acum 20 de ani în momentul când, aflându- se într-o responsabilă poziție ministerială, a inaugurat pe meleag canadian, la Montreal, Centrul Cultural Român, misiune pe care a îndeplinit-o – și depun mărturie de participant în direct la acel eveniment – cu frumoasă trăire patriotică, deci, prof. univ. dr. Ioan Opriș, în spiritul mantrei sale care este iubirea și respectul necondiționat față de istoria și civilizația neamului trăitor în spațiul cuprins între Carpați, Dunăre, Nistru și Marea Neagră, a dăruit literaturii istoriografice o lucrare de excepție, monumentală în ciuda titlului său limitativ. Este vorba de „Pagini din istoria diplomației românești”, apărută în anul 2020 sub auspiciile Editurii Altip. O lucrare apărută, a se reține, nu întâmplător în anul centenarului recunoașterii universale a României Mari prin Tratatul de la Trianon.Căci, 1921 a fost să fie anul unui strălucit succes al diplomației românești și care a rămas asemenea unei borne de aur sub Arcul de Triumf al istoriei acestei națiuni, nu o dată răstignită pe Golgota Istoriei. Ioan Opriș, pentru scrierea acestei lucrări, a săvârșit un travaliu acribic infatigabil, propunându-și și reușind să ne ofere nu doar niște pagini, ci o amplă panoramă a demersurilor diplomatice de la România devenită regat post-Războiul de Independență (1877- 1878) și până la dramatica tranziție de după a doua conflagrație mondială. Între aceste orizonturi ale istoriei românești moderne și contemporane, Ioan Opriș și-a propus/ne-a propus o ipostază, hai să-i zicem, de plan secund de cunoaștere a evoluției diplomației românești, căci nu a „urmărit [...] rolul personalităților de anvergură”, după cum se mărturisește în prefață, ci a „adunat contribuții ale celor mai puțin distinși în prima linie diplomatică, dar deopotrivă foarte importanți” și „care au servit România ca diplomați susținând argumente pe seama drepturilor legitime ale neamului lor”. Și Ioan Opriș a reușit convingător în acest demers proiectându-ne o frescă în care transpar la palier politico-diplomatic, eforturile obstinate ale unor diplomați români, animați de un sincer patriotism, de a apăra INTERESUL NAȚIONAL al României pe calea consolidării independenței și a marelui stat unitar și suveran de relevanță europeană, cum l-a văzut corect Nicolae Iorga. Și astfel îi suntem recunoscători istoricului Ioan Opriș pentru această excepțională lecție de istorie atât de necesară într-un timp în care se încearcă ștergerea din mintea românilor a istoriei lor multimilenare anulându-li-se astfel, identitatea ca neam. Or, Ioan Opriș a dat o replică pe măsura acestei tendințe nocive. „Pagini din istoria diplomației românești” mai este ceva: gestul de demnitate al unui reputat istoric patriot întru apărarea dreptului românilor de a-și cunoaște în lumina adevărului istoric, fie și sub „teroarea istoriei contemporane”



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale