Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.04.2021 00:16

În Dâmbovița,


A A

Investiții de amploare în comuna Dobra

Investiții de amploare în comuna Dobra

❚ „Urmează să depunem proiectul pentru eficientizarea energetică a instituțiilor publice, și aici vom moderniza și renova în totalitate Grădinița Mărcești. De asemenea, despre proiectul de gaze vă pot confirma că am avut un parteneriat semnat cu cinci localități”, a precizat primarul Daniel Nica

 

ȘTEFAN KHALIL


Administrația publică locală din comuna Dobra pregătește investiții importante pentru dezvoltarea comunității în perioada următoare. Potrivit primarului localității, Daniel Nica, lucrările de asfaltare la DJ 711 sunt finalizate, urmând să se continue cu realizarea trotuarelor de pe acest drum. Dintre toate localitățile care intră în proiectul de reabilitare a Drumului Județean 711, comuna Dobra este printre primele unde se finalizează lucrările de asfaltare. Nu în ultimul rând, edilul Daniel Nica, ne-a vorbit și despre alte investiții majore pe care le are în obiectiv. Unul dintre cele mai importante dintre ele este realizarea rețelei de gaze naturale, un proiect mult așteptat de localnicii din Dobra, care în sfârșit poate deveni realitate. În acest proces au rămas doar trei localități, Dobra, Bilciurești și Cornățelu, după ce comunele Finta și Cornești au ieșit din proiect, din cauza faptului că nu pot accesa fonduri. În afara acestor investiții majore, primarul din Dobra a mai vorbit și despre alte proiecte pe care le va demara pe infrastructura educațională din localitate. ,,Am finalizat lucrările de asfaltare în zona Dobra pe proiectul DJ 711. De asemenea, am avansat cu trotuarele. Urmează în aproximativ trei săptămâni să începem lucrările de asfaltare pentru 2,3 kilometri de drumuri comunale. Acest proiect îl vom demara în parteneriat cu Consiliul Județean, care va contribui cu 50% sursă de finanțare, iar 50% vom contribui noi, Primăria Dobra. În cadrul acestui proiect vom moderniza șanțuri și podețe pe drumurile comunale, în ambele sate, Dobra și Mărcești. Mai avem un proiect pentru crearea a două baze sportive, tot în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița. O bază sportivă va fi construită în satul Dobra, cealaltă în satul Mărcești. Urmează să depunem proiectul pentru eficientizarea energetică a instituțiilor publice, și aici vom moderniza și renova în totalitate Grădinița Mărcești. De asemenea, despre proiectul de gaze vă pot confirma că am avut un parteneriat semnat cu cinci localități. În cadrul acestui proiect trebuie să facem un grup de 3.500 de gospodării. Din acest parteneriat au ieșit comuna Finta și comuna Cornești, deoarece nu pot accesa fonduri. Am rămas în acest parteneriat Dobra, Bilciurești și Cornățelu. Noi, la Dobra avem 1.306 semnături strânse astăzi de la cetățenii care vor să introducă gaze naturale. Vom avea de fapt 1.400 de gospodării cu gaze. Am discutat cu primarii de la Bilciurești și Cornățelu. Împreună vom strânge 2.500 de semnături pentru realizarea rețelei de gaze, iar în acest fel vom deveni un proiect eligibil”, a precizat primarul comunei Dobra, Daniel Nica.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Să nu ne uităm istoria
Parteneriat solid între CJD și Asociația Comunelor din România
Inaugurare parcare și intrare nouă pentru Parcul Chindia
Din dragoste pentru Basarabia
Restaurarea Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale
Drum inaugurat la Raciu
Festivități de Ziua Poliției Române
Conferință pe tema pericolului drogurilor
Mincinoșii lui Putin (II)
Amenzi uriașe pentru delicte de mediu


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale