GEORGE COANDĂ

Sunt întrebat, uneori, de ce scriu câte un editorial la fiecare 15 ianuarie în scurgerea anilor. Chiar dacă este vorba de Eminescu. Păi, cutuma ne zice că, fie aniversările, fie comemorările se marchează la „cifre rotunde” că, altminteri cădem în ridicol encomiast. Aşa o fi, dar când, la 15 ianuarie se împlinesc anii de la naşterea Geniului cosmic al românilor, tocmai pentru că în sinea-i Eminescu are veşnicia Cosmosului, El este în Fiinţa noastră ca popor, astfel că sărbătorindu-l în fiecare zi a existenţei noastre, ne sărbătorim pe noi înşine – Naţiunea. Dar nu este mai puţin adevărat că, încă, mai sunt unii „elitişti” care, în siajul „marilor directori de opinie” Patapievici – Pleşu – Liiceanu (care, între timp, s-au cam dat la fund, din remuşcări de conştiinţă în niciun caz), continuă să-l conteste pe cel care a adus cultura română la cotele everestice ale culturii europene moderne. Oportunismul lor este şi suspect, şi odios, şi duhnind a mizerie umană. Nu o dată am fost întrebat de ce tot scriu un editorial de atâta vreme la ziua de naştere a Geniului cosmic al românilor. Nu o fac ca să dau replici contestatarilor, ar fi o inutilitate, ci o fac pentru că, astfel, aduc, asemenea unei fireşti ofrande, respectul meu culturii române care are efigie de eternitate Duhul lui Eminescu. Şi, în acest fel, mă respect pe mine însumi ca român. Dar, haideţi să-l las pe Eminescu să ne zică cum va arăta anul care abia a început, căci premoniţiile sale de acum 137 ani într-un editorial din „Timpul”: „Cu părere de rău cată să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie. Ca un sfinx, mută încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, că cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le dezlege [...] Fără îndoială, ceea ce are să se-ntâmple se va-ntâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca, atunci când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinlăuntru”. Vă pare cunoscut? Bineînţeles. Iată-l atât de contemporan pe Eminescu. Şi mereu va fi punându-ne oglinda-n faţă. Şi la 170 de ani de la ivirea sa în lume să-i urăm: LUMINă DUMNEZEIASCă FIE-ţI VEŞNICIA, DUH AL NEAMULUI ROMÂNESC!