În Duminica a treia după Paşti, Biserica noastră a rânduit a se face pomenirea femeilor Mironosiţe si in acelasi timp a lui Iosif din Arimateea, care fusese ucenic în ascuns al Domnului, şi a lui Nicodim cel ce venise noaptea la Mântuitorul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai mare, mai bună, mai frumoasă poruncă sau lege a creştinismului, fără îndoială am răspunde: Lefea Iubirii. Această lege însă trebuie trăită şi amplificată în inima noastră, la fel cum am văzut în evanghelie, la femeile mironosiţe. Legea iubirii mironosiţelor femei s-a amplificat atunci când apostolii de frica iudeilor erau ascunşi şi încuiaţi în case. De altfel, istoria sfântă ne relatează că persoanele care au dat dovadă de mai multă iubire faţă de Fiul lui Dumnezeu Întrupat au fost mai ales femeile. De pildă prima femeie care ia apărarea Celui care avea să fie răstignit, este soţia lui Pilat, deşi nu-L văzuse pe Domnul niciodată, decât în vis. Tot aşa putem vorbii de femei curajoase amintind şi de femeia cea evlavioasă şi anume Sfânta Veronica, care fără teamă se apropie de Mântuitorul Hristos cu dragoste şi iubire, cu o năframă în mână pentru a şterge sudoarea şi sângele de pe faţă Sa, cu toate că El era păzit de soldaţi şi iudei în drum spre Golgota. Tot pe drumul stropit de sănge al Golgotei, printre lumea înghesuită şi împestriţă, unde hula şi badjocura se auzeau la tot pasul, un grup de femei, în mijlocul căruia se afla Sfânta Fecioara Maria, înflăcărate de dragostea pentru Domnul, vor rămâne neclintite, şi fără teamă, pănă la sfârşit lângă Crucea Lui Hristos. Acest grup era format din Femeile Mironosiţe. Ele au luat parte alături de Iosif din Arimateia, la pogorârea Trupului Sfânt de pe Cruce, la ungerea cu miresme, la înfăşurarea cu giulgiu, după obicei, şi la aşezarea în mormânt. Dintre Mironosiţele femei Sfânta Scriptură aminteşte numai câteva ele, fiind mai multe, astfel ne prezintă pentru a ne încredinţa de realitatea Învierii, pe primii martori ai Mântuitorului înviat. Citim astfel în Sinaxarul praznicului că acestea s-au numit Mironosiţe, deoarece Înainte de înmormântare unseseră cu miruri de mare preţ. Trupul Domnului după obiceiul iudeilor. Din pricina faptului ca începea sărbătoarea nu făcuseră lucrul aşa cum se cuvenea. Având însă, ca niste uceniţe, dragoste înfocată pentru Hristos, cumpărând miruri de mult pret, au venit noaptea la mormânt, atât de frica iudeilor cât şi din pricina obiceiului, ca să-L plângă şi să-L ungă cu miresme în zorii zilei şi să împlinească atunci ce nu se putuse face din pricina grabei la îngropare. Iar dacă au ajuns ele la mormânt, aleasă arătare au văzut: Doi îngeri strălucitori şezând înlăuntrul mormântului şi altul pe piatră. După aceea, au văzut şi pe Hristos si „I s-au închinat“. Sinaxarul ne prezinta nominal pe cele mai importante dintre Mironosiţe: mironosiţele au fost multe, dar Evangheliştii fac amintire numai de cele mai însemnate, trecând cu vederea pe celelalte. Acestea erau: mai întâi de toate Maria Magdalena din care Hristos alungase şapte demoni şi care după Învierea Domnului, ducându-se la Roma după cum se spune a dat unei morti neaşteptate pe Pilat si pe arhierei, istorisind cezarului Tiberiu cele făcute de aceia împotriva lui Hristos. Mai târziu a murit la Efes şi a fost înmormântată de Ioan Teologul; iar sfintele ei moaşte au fost duse la Constantinopol de preaînţeleptul Leon. A doua mironosiţă a fost Salomeea, fiica lui Iosif logodnicul, care a avut soţ pe Zevedei, din care s-au născut Ioan Evanghelistul şi Iacov. A treia dintre mironosiţe este Ioana, femeia lui Cuza, care era epitrop şi iconom al casei lui Irod. A patra mironosiţă este Maria şi a cincea Marta, surorile lui Lazar; a şasea Maria lui Cleopa şi a şaptea Suzana. Pe toate aceste evlavioase femei noi le cunoaştem sub numele de mironosiţe si conduşi de Penticostar, în a treia Duminica după Paşti ne adresăm Domnului Hristos, zicând: „Mironosiţele de dimineaţă venind la mormântul Tău cu sârguinţă ajungând, Te căutau pe Tine, Hristoase, ca să ungă cu miresme prea curat Trupul Tău; şi auzind spusele îngerului, semne dătătoare de bucurie Apostolilor au vestit: Că a înviat Începătorul mântuirii noastre, prădând moartea şi lumii dăruind viaţă veşnică si mare milă“. [Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira10] Ce le-a determinat pe Femeile Mironosiţe Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Salomeea să cumpere miresme şi să alerge la mormânt ca să ungă Trupul lui Iisus, decât Dragostea şi Evlavia? La această întrebare putem răspunde că iubirea dumnezeiască a cuprins întreaga lor fiinţă, le-a transfigurat, le-a înnobilat sufletul până la sacrificiu. Tocmai a ne arăta şi noua că iubirea faţă de dumnezeire trebuie să treacă prin inima şi să ajungă la sacrificiu. Dacă Ap.Toma a devenit martor nedesminţit al Invierii Domnului, Femeile Mironosiţe au devenit vestitoarele neobosite ale Învierii, mai ales că prin inima lor nu a trecut nici o secunda frica şi teama, lucru esenţial în mântuirea sufletelor. Noţiuni ca: iubire, jertfa, înviere, ocupă un loc central în creştinism. Termenii iubire şi jertfă apar şi în alte spiritualităţi, dar legătura: iubire-jertfă-înviere este specifică creştinismului. Acesta are în centru Jertfa şi Învierea Mântuitorului, care au la bază iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Legătura între Iubirea, Jertfa şi Învierea Mântuitorului este pusă în lumină cu cea mai mare claritate de slujba din Duminica Paştilor. La Duminica Mironosiţelor, este subliniată, pe lângă Jertfa Mântuitorului şi jertfa celor ce îi urmează Lui. La acest praznic, Biserica ne pune înainte câteva modele de iubire jertfelnică a Mântuitorului, de ce iubire jertfelnica? -Deoarece iubirea nu poate exista fără jertfă, adevărata iubire fiind întotdeauna una jertfelnică. Hristos ne-a iubit şi din dragoste pentru noi S-a întrupat, a petrecut împreună cu noi, a suferit şi chiar S-a lăsat răstignit pe cruce. Mironosiţele n-au putut muri împreună cu El, dar I-au stat aproape în timp ce pătimea, uşurându-I astfel suferinţa prin împreuna lor pătimire. Biserica noastră străbună are o caracteristică specială la săvârşirea slujbei, la această frumoasă Duminică a Mironosiţelor a III după Paşte, când pomenim cu cinstire pe unii din martorii Înmormântării şi Învierii Domnului, aceea de a pune în evidenţă strânsă legătură dintre Jertfa Mântuitorului şi Învierea Sa. Utrenia duminicii reia în întregime canonul Paştilor. Legătura între Moarte şi Înviere, valoarea Jertfei, însemnătatea concretă a aspectului ei mântuitor, este pusă în lumină de canonul numit al Mironosiţelor. Între cele două se găseşte şi un al treilea canon, al Maicii Domnului, cea prin care toate acestea au fost mijlocite. „Firea cea stăpânită de demult de moarte şi de stricăciune, este ridicată la viaţa cea nestricăcioasă şi pururea veşnică, prin Cel ce S-a întrupat din preacurat pântecele tău, Născatoare de Dumnezeu, Fecioară“ [Utrenie, cantarea 6, canonul 2. Dacă acum 2021 avea o relevanţă foarte mare întâmplarea relatată in Evanghelia despre Femeile Mironosiţe, astăzi pentru noi creştinii ce însemnătate are? Ei bine are o mare însemnătate, putem afirma una colosală, căci Evanghelia lui Hristos este mereu actuală; Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic, nemuritor, şi putem devenii şi noi Apostoli ai Învierii sau Femei Mironosiţe prin propovăduire, jertfelnicie, dragoste şi curaj, tocmai azi într-o lume a consumismului, modernismului, şi ateismului. Aportul femeii în vrea noastră este atât de însemnat, atât de covârşitor încat întreaga omenire stă sub oblăduirea ei, pentru că nu odată ne-a arătat ca femeile sunt mai curajoase decât bărbaţii. „Stând lângă mormânt, îngerul a strigat Mironosiţelor femei: Miresmele sunt potrivite pentru cei muritori; iar Hristos S-a arătat străin de putreziciune. Ci strigaţi: A înviat Domnul, dăruind lumii mare milă”.