Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.05.2021 00:16

Cuvântul care zidește


A A

Duminica Mironosițelor

În Duminica a treia după Paști, Biserica noastră a rânduit a se face pomenirea femeilor Mironosițe si in acelasi timp a lui Iosif din Arimateea, care fusese ucenic în ascuns al Domnului, și a lui Nicodim cel ce venise noaptea la Mântuitorul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai mare, mai bună, mai frumoasă poruncă sau lege a creștinismului, fără îndoială am răspunde: Lefea Iubirii. Această lege însă trebuie trăită și amplificată în inima noastră, la fel cum am văzut în evanghelie, la femeile mironosițe. Legea iubirii mironosițelor femei s-a amplificat atunci când apostolii de frica iudeilor erau ascunși și încuiați în case. De altfel, istoria sfântă ne relatează că persoanele care au dat dovadă de mai multă iubire față de Fiul lui Dumnezeu Întrupat au fost mai ales femeile. De pildă prima femeie care ia apărarea Celui care avea să fie răstignit, este soția lui Pilat, deși nu-L văzuse pe Domnul niciodată, decât în vis. Tot așa putem vorbii de femei curajoase amintind și de femeia cea evlavioasă și anume Sfânta Veronica, care fără teamă se apropie de Mântuitorul Hristos cu dragoste și iubire, cu o năframă în mână pentru a șterge sudoarea și sângele de pe față Sa, cu toate că El era păzit de soldați și iudei în drum spre Golgota. Tot pe drumul stropit de sănge al Golgotei, printre lumea înghesuită și împestriță, unde hula și badjocura se auzeau la tot pasul, un grup de femei, în mijlocul căruia se afla Sfânta Fecioara Maria, înflăcărate de dragostea pentru Domnul, vor rămâne neclintite, și fără teamă, pănă la sfârșit lângă Crucea Lui Hristos. Acest grup era format din Femeile Mironosițe. Ele au luat parte alături de Iosif din Arimateia, la pogorârea Trupului Sfânt de pe Cruce, la ungerea cu miresme, la înfășurarea cu giulgiu, după obicei, și la așezarea în mormânt. Dintre Mironosițele femei Sfânta Scriptură amintește numai câteva ele, fiind mai multe, astfel ne prezintă pentru a ne încredința de realitatea Învierii, pe primii martori ai Mântuitorului înviat. Citim astfel în Sinaxarul praznicului că acestea s-au numit Mironosițe, deoarece Înainte de înmormântare unseseră cu miruri de mare preț. Trupul Domnului după obiceiul iudeilor. Din pricina faptului ca începea sărbătoarea nu făcuseră lucrul așa cum se cuvenea. Având însă, ca niste ucenițe, dragoste înfocată pentru Hristos, cumpărând miruri de mult pret, au venit noaptea la mormânt, atât de frica iudeilor cât și din pricina obiceiului, ca să-L plângă și să-L ungă cu miresme în zorii zilei și să împlinească atunci ce nu se putuse face din pricina grabei la îngropare. Iar dacă au ajuns ele la mormânt, aleasă arătare au văzut: Doi îngeri strălucitori șezând înlăuntrul mormântului și altul pe piatră. După aceea, au văzut și pe Hristos si „I s-au închinat“. Sinaxarul ne prezinta nominal pe cele mai importante dintre Mironosițe: mironosițele au fost multe, dar Evangheliștii fac amintire numai de cele mai însemnate, trecând cu vederea pe celelalte. Acestea erau: mai întâi de toate Maria Magdalena din care Hristos alungase șapte demoni și care după Învierea Domnului, ducându-se la Roma după cum se spune a dat unei morti neașteptate pe Pilat si pe arhierei, istorisind cezarului Tiberiu cele făcute de aceia împotriva lui Hristos. Mai târziu a murit la Efes și a fost înmormântată de Ioan Teologul; iar sfintele ei moaște au fost duse la Constantinopol de preaînțeleptul Leon. A doua mironosiță a fost Salomeea, fiica lui Iosif logodnicul, care a avut soț pe Zevedei, din care s-au născut Ioan Evanghelistul și Iacov. A treia dintre mironosițe este Ioana, femeia lui Cuza, care era epitrop și iconom al casei lui Irod. A patra mironosiță este Maria și a cincea Marta, surorile lui Lazar; a șasea Maria lui Cleopa și a șaptea Suzana. Pe toate aceste evlavioase femei noi le cunoaștem sub numele de mironosițe si conduși de Penticostar, în a treia Duminica după Paști ne adresăm Domnului Hristos, zicând: „Mironosițele de dimineață venind la mormântul Tău cu sârguință ajungând, Te căutau pe Tine, Hristoase, ca să ungă cu miresme prea curat Trupul Tău; și auzind spusele îngerului, semne dătătoare de bucurie Apostolilor au vestit: Că a înviat Începătorul mântuirii noastre, prădând moartea și lumii dăruind viață veșnică si mare milă“. [Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira10] Ce le-a determinat pe Femeile Mironosițe Maria Magdalena, Maria lui Iacov și Salomeea să cumpere miresme și să alerge la mormânt ca să ungă Trupul lui Iisus, decât Dragostea și Evlavia? La această întrebare putem răspunde că iubirea dumnezeiască a cuprins întreaga lor ființă, le-a transfigurat, le-a înnobilat sufletul până la sacrificiu. Tocmai a ne arăta și noua că iubirea față de dumnezeire trebuie să treacă prin inima și să ajungă la sacrificiu. Dacă Ap.Toma a devenit martor nedesmințit al Invierii Domnului, Femeile Mironosițe au devenit vestitoarele neobosite ale Învierii, mai ales că prin inima lor nu a trecut nici o secunda frica și teama, lucru esențial în mântuirea sufletelor. Noțiuni ca: iubire, jertfa, înviere, ocupă un loc central în creștinism. Termenii iubire și jertfă apar și în alte spiritualități, dar legătura: iubire-jertfă-înviere este specifică creștinismului. Acesta are în centru Jertfa și Învierea Mântuitorului, care au la bază iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Legătura între Iubirea, Jertfa și Învierea Mântuitorului este pusă în lumină cu cea mai mare claritate de slujba din Duminica Paștilor. La Duminica Mironosițelor, este subliniată, pe lângă Jertfa Mântuitorului și jertfa celor ce îi urmează Lui. La acest praznic, Biserica ne pune înainte câteva modele de iubire jertfelnică a Mântuitorului, de ce iubire jertfelnica? -Deoarece iubirea nu poate exista fără jertfă, adevărata iubire fiind întotdeauna una jertfelnică. Hristos ne-a iubit și din dragoste pentru noi S-a întrupat, a petrecut împreună cu noi, a suferit și chiar S-a lăsat răstignit pe cruce. Mironosițele n-au putut muri împreună cu El, dar I-au stat aproape în timp ce pătimea, ușurându-I astfel suferința prin împreuna lor pătimire. Biserica noastră străbună are o caracteristică specială la săvârșirea slujbei, la această frumoasă Duminică a Mironosițelor a III după Paște, când pomenim cu cinstire pe unii din martorii Înmormântării și Învierii Domnului, aceea de a pune în evidență strânsă legătură dintre Jertfa Mântuitorului și Învierea Sa. Utrenia duminicii reia în întregime canonul Paștilor. Legătura între Moarte și Înviere, valoarea Jertfei, însemnătatea concretă a aspectului ei mântuitor, este pusă în lumină de canonul numit al Mironosițelor. Între cele două se găsește și un al treilea canon, al Maicii Domnului, cea prin care toate acestea au fost mijlocite. „Firea cea stăpânită de demult de moarte și de stricăciune, este ridicată la viața cea nestricăcioasă și pururea veșnică, prin Cel ce S-a întrupat din preacurat pântecele tău, Născatoare de Dumnezeu, Fecioară“ [Utrenie, cantarea 6, canonul 2. Dacă acum 2021 avea o relevanță foarte mare întâmplarea relatată in Evanghelia despre Femeile Mironosițe, astăzi pentru noi creștinii ce însemnătate are? Ei bine are o mare însemnătate, putem afirma una colosală, căci Evanghelia lui Hristos este mereu actuală; Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic, nemuritor, și putem devenii și noi Apostoli ai Învierii sau Femei Mironosițe prin propovăduire, jertfelnicie, dragoste și curaj, tocmai azi într-o lume a consumismului, modernismului, și ateismului. Aportul femeii în vrea noastră este atât de însemnat, atât de covârșitor încat întreaga omenire stă sub oblăduirea ei, pentru că nu odată ne-a arătat ca femeile sunt mai curajoase decât bărbații. „Stând lângă mormânt, îngerul a strigat Mironosițelor femei: Miresmele sunt potrivite pentru cei muritori; iar Hristos S-a arătat străin de putreziciune. Ci strigați: A înviat Domnul, dăruind lumii mare milă”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale