Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



26.04.2021 00:20

Ieri, la Catedrala din Târgoviște, slujbă arhierească


A A

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor

❚ Înaltul Ierarh a binecuvântat ramurile de salcie, aduse astăzi de tineri târgovișteni, ca ofrandă și laudă pentru Dumnezeu, ce ne aseamănă, peste timp, cu cei ce L-au întâmpinat oarecând pe Mântuitorul în Ierusalim, înainte de pătimirea Sa

 

În prezența a numeroși credincioși din Târgoviște, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor, cum mai este cunoscută, în ziua de 25 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părinte Vicar Eparhial, de preoți și de diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, ctitorie a Sf. Voievod Neagoe Basarab. În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat istoria și semnificațiile spirituale, liturgice și misionare ale sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. În toată smerenia și singurătatea Sa de dinaintea pătimirii Sale, în care a intrat în Ierusalim, consta puterea sa dumnezeiască, strălucirea, forța spirituală a iubirii Sale jertfelnice, fiindcă El intră mereu în cetatea sufletelor noastre, atunci când alungăm egoismul și răutatea și, oferindu-i floarea pocăinței noastre, ca rod al inimii curate. Cu acest prilej a hirotonit întru diacon, pe seama Catedralei, pe tânărul Moise Visalom George Mihuț, absolvent de master în cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște. Conform tradiției noastre liturgice, Înaltul Ierarh a binecuvântat ramurile de salcie, aduse astăzi de tineri târgovișteni, ca ofrandă și laudă pentru Dumnezeu, ce ne aseamănă, peste timp, cu cei ce L-au întâmpinat oarecând pe Mântuitorul în Ierusalim, înainte de pătimirea Sa.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Elevii de clasa a VI-a au încheiat Evaluarea națională
Duminica Mironosițelor
A început Evaluarea națională la clasa a VI-a
Biblioteca Județeană a împrumutat cărți și în pandemie
Sesiune de discuții online organizată de Inspectoratul Școlar Dâmbovița
Slujire arhierească la Biserica "Sf. Antonie cel Mare"
Cadrele didactice, vaccinate în proporție de 52%
Proiectele de arhitectură selecționate în Anuala OM
Aniversarea nașterii pictorului Nicolae Grigorescu
Ziua Europei, marcată și în Dâmbovița



Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Cine are ultimul cuvânt?

Cine se ocupă de comunicarea europeană la nivel instituțional? Oare cei de la Bruxelles sunt cei care decid în totalitate atunci când se iau măsuri la nivel european?

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale