Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.09.2021 00:20

Editorial


A A

Caracterizări – acuze fără fond

Caracterizări – acuze fără fond

De bună seamă că nu sunt într-atât de naiv încât să nu-mi dau seama că etichetările  vituperatoare pe care și le aruncă peste gard, dar și în piața publică, partidele, reciproc, sunt, așa de ochii lumii, pentru a impresiona pe cei mai slabi de cuget, majoritatea electoratului, și a-și croi, astfel, un drum la guvernare sau pentru a rămâne acolo, adică la Putere.

Și, la români, jocul acesta de-a trânta politică îmbracă forme de un penibil absolut. La urma urmelor, și am mai marcat acest fapt de o teribilă jenă, nicio formațiune politică nu are decât în vorbe goale, vreo doctrină distinctă evidentă de stânga și de dreapta, ori de centru, cum încearcă să ne păcălească unii, dacă este să privim treaba asta în cheie de filozofie politică, dar nici în cheie de filozofie economică. În fond, partidele care mișună pe plaiul mioritic sunt, hai să fim cinstiți, niște clanuri de meschine interese economice.

Nota bene: în interesul lor și al unor spoliatori globalizatori, deci al corporatismului multinațional. Și, dacă, întâmplător, în băncile parlamentare pătrunde și vreun partid cu mesaj patriotic, căci, da, întâmplător se mai produce și așa ceva, șo pe el! Nu știu ce înțeleg vajnicii noștri politicieni, ce-o fi în tărtăcuța lor în ceea ce privește filosofia politică sau ideologia de partid, dar ca o formațiune cu vizibile excrescențe extremiste, și am numit USR, să acuze, de pildă AUR – vă asigur că nu mă fac avocatul acestei Alianțe, ci constat lucid doar – de extremism pentru că are un mesaj patriotic și deconspiră devalizarea României de către unii din acuzatorii săi, este a fi martori la un teatru al absurdului și încă unul care ne face de râsul mapamondului.

Păi dacă AUR e așa cum ziceți, măi fete și băieți de la USR/PLUS, de ce ați bătut palma cu d-alde Simion și Fârciu ca să-l dați jos pe Câțu din Palatul Victoria? Și să nu-mi spuneți mie că pentru binele românilor, că, zău, nimeni nu vă crede, nici pe cuvânt de onoare. Pentru că așa ceva vă lipsește din casă.

George Coandă



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice
Ok, suntem în Schengen...


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale