Avem o relație specială cu dușmanii noștri. Ne urmăresc îndeaproape, ne vânează fiecare slăbiciune, râd la fiecare gafă și reușesc să ne construiască imaginea hâdă a unor oameni nefrecventabili. Pasiunea pe care reușim să o stârnim în sufletele lor ar fi demnă de o cauză mai bună. Insomniile provocate acestor fideli urmăritori dau naștere celor mai năstrușnice povești. Zâmbim cu amar atunci când aflăm, într-un final, de câte lucruri suntem în stare. Din perspectiva acestora, ar trebui să fim condamnați/supuși, pe loc, oprobriului public, uitării și, de ce nu, chiar morții.

Suntem invitați să îi iubim pe vrăjmașii noștri, să dăm cu împrumut fără să ne așteptăm la restituirea lui, să facem bine celor care ne fac rău. Avem de-a face, deci, cu o ierarhie inversată, contrară practicii obișnuite a urii permanente, a dobânzii atotputernice și a corecției imediate aplicate celor care ne-au nedreptățit. Calitatea de fiu al Celui Preaînalt se dovedește a fi un pisc imposibil de atins hoții și răufăcătorii incurabili. Și, cu toate acestea, e singura soluție viabilă pentru nenumăratele blocaje în care ne irosim bucuria de a fi oameni cu adevărat.

A fi buni cu cei nemulțumitori și răi este rămâne singura cale de a ne asemăna cu El. A privi cu seninătate travaliul fără de sfârșit al dușmanului constituie șansa de a ne menține intactă propria umanitate. A pierde câștigând, a ierta iubind, a face bine tuturor, fără a avea vreo așteptare. Suntem la o bătaie de inimă distanță față de cei care, le place sau nu, vor rămâne frații noștri pentru că avem Același Tată.

Pr. Alin Plesa, Parohia Gura Ocniței