GEORGE COANDĂ

Astfel, „criminalul” (killer) Putin a înconjurat Ucraina cu un înspăimântător „cerc de foc” din care curând - aşa sau va plăti, după zicerea ameninţătoare a lui Joe Robinette, preţul (a ce, că nici el nu ştie prea bine!?) – ataca în iureş pe trei direcţii strategice: Donbass – Lugans (zonă majoritar rusofonă pe care este posibil s-o integreze Federaţiei Ruse); dinspre „portavionul” Crimeea ameninţând chiar Kievul; şi din Transnistria, ţinta fiind Odessa şi sud-vestul Ucrainei, Moscova urmărind reînvierea Novorossia şi reînstăpânirea la Gurile Dunării, ceea ce, pentru România, şi, implicit, pentru flancul danubiano-pontic al NATO/UE, ar fi ca un pumn în plex. Şi ce vedem? Păi, am văzut – spectacolul de forţă – cum Kremlinul şi-a adus din Marea Caspică nişte nave de război în Marea Neagră pe Volga şi pe Don, iar US Navy şi-a trimis în Pontus Euxin, rând pe rând, distrugătoare de ultima generaţie, adevărate fortăreţe maritime, ale Flotei a 6-a din Mediterană, scopul fiind să producă spaime la Moscova. Vladimir Putin dixit însă: „Să stea departe de Crimeea pentru binele lor!” Între timp Washingtonul a retras din drumul spre Marea Neagră câteva distrugătoare, Moscova însă nu s-a sfiit a face o demonstraţie de forţă desfăşurând un amplu exerciţiu de luptă cu întreaga flotă militară de la Sevastopol pe aproape de apele teritoriale româneşti. Asistăm, deci, la un joc de-a şoarecele şi pisica. Care va fi finalul jocului? Un final, deocamdată, nu va fi, chiar dacă Joe Robinette Biden, cum am spus, a zgâriat cu oiştea gardul lui Putin. Nu-şi vor da cu rachetele-n cap unul altuia. Dar ce ne rezervă viitorul jocului geopolitic amintit ceva mai înainte între NATO şi Rusia este, până una-alta, în ceaţă. Ceva sigur, totuşi, ştim: „Măreaţa Rusie” nu- şi va domoli pornirea imperial ţaristă de a transforma Comunitatea Statelor Independente (CSI) - făcătură a lui Boris Elţân – în ceea ce a fost odinioară, teritorial geografic, URSS. Pentru România, deci, perspectiva nu este deloc roză: reîntregirea Patriei în est se amână sine die, căci, nici Washingtonul, şi nici Bruxellesul sau Berlinul nu au de gând să irite – cum a prevenit cândva un ilustru om de stat de prin Occident – Moscova. Aşa că nu este sănătos să cădem cu credulitate-n plasă, când, reiterez, chiriaşul de la Casa Albă dă cu oiştea-n zidul „vechiului Kremlin”.