Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.09.2021 00:11

Editorial * Corespondență de la Bruxelles


A A

Autonomia strategică a Uniunii Europene (I)

Autonomia strategică a Uniunii Europene (I)

La Bruxelles, încercăm să identificăm în permananță tentințele politice ale următoarelor luni. Există variabile speciale în toamna anului 2021, fie legate de evoluția crizei sanitare, alegerilor din Germania sau Franța, dar și despre impactul dosarului afgan asupra societății europene.

Dezbaterea despre viitorul Europei este lansată oficial și așteptăm să vedem concluziile miraculoase ale raportului din martie 2022. Permiteți-mi să anticipez principala concluzie a raportului de peste 6 luni, încă înainte de a avea conferințele tematice și de evaluarea intermediară.

Printr-o procedurã dificil de identificat acum, se dorește colectarea opiniei celor 446 milioane de cetățeni ai UE. Desigur dezbaterile vor avea loc, ideile se vor lansa, controversele vor apărea, dar vom ajunge la un document politic general, care de fapt va pregăti dezvoltările europene pentru următorii ani. Alegerile europene din 2024 pot să fie o bornă interesantă, un orizont palpabil atât pentru actualii aleși europeni, dar și pentru adminstrația europeană în general.

Cunoaștem diversitatea europeană ! Țările și regiunile, doctrinele politice, carismele personale și deciziile luate în unanimitate sau nu fac încă deliciul comunicării europene.  De aceea îmi permit să avansez o idee în premieră. Fibră raportului din martie 2022 este axată pe dezvoltarea unui concept care plutește deja la nivelul Bruxelles-ului european: Autonomia strategică deschisă a UE.

Conceptul de autonomie strategică deschisă reflectă dorința UE de a-și urmări propriul curs pe scena globală, modelând lumea din jurul nostru prin leadership și implicare, păstrând în același timp interesele și valorile noastre. În esență, UE va continuă să colaboreze cu partenerii pentru a promova această agendă pozitivă, dar va funcționa autonom când va trebui.

Dan Luca



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice
Ok, suntem în Schengen...


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale