Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.07.2020 00:15

VOX POPULI


A A

“COST putea fi salvat, dar nu s-a vrut”

ȘTEFAN KHALIL


Cetățenii orașului Târgoviște nu au fost deloc surprinși vestea tristă legată de închiderea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște. pentru că de ani buni, combinatul dădea semne că abia mai reușește să supraviețuiască. Foști salariați ai combinatului pe care i-am intervievat ieri pe străzile Târgoviștei au spus că s-a ajuns în această situație din cauza faptului fabrica a ajuns pe mâini greșite. ● E păcat că se întâmplă așa ceva. Era la un moment dat principalul producător de țigle și de produse de oțel din România. Acum este o epavă pentru că a ajuns pe mâini greșite. ● COST-ul este terminat de mulți ani. Pandemia asta doar a făcut să pună cruce de tot, dar mai devreme sau mai târziu se înâmpla și lucrul acesta. Am lucrat și eu acolo, a fost primul meu serviciu. Am plecat la UPT în ’85, pentru că aveam eu niște avantaje acolo, dar era bine și la combinat. Avea lumea de muncă, nu era nimeni șomer, nu știam ce înseamnă șomer, nu aveam cuvântul ăsta în vocabular. Nu a mai rămas nimic. Pentru orașul ăsta, combinatul era foarte important, era un producător extrem de bun. Se termină cu industria în România ușor, ușor, îmi este teamă pentru voi tinerii de ce viitor o să aveți. ● Era de așteptat…Au pus toți nenorociții mâna pe el de când au început privatizările și l-au distrus. Nu știu cum a rezistat atât la câte lucruri s-au făcut acolo. Să vină rușii la tine în țară și să îți distrugă un combinat care era odată…cel mai tare din România. Asta e, ne merităm soarta, am fost mereu un popor de proști. ● UPET-ul s-a terminat cu el, Fabrica de textile Vulcana Pandele este și ea o epavă, Fabrica de Ciment de la Fieni este tot cu graficul jos, chiar dacă rezistă, dar vă spun eu că abia se mai târăște…În condițiile astea, ce șansă mai avea COS-ul? Vă întreb eu pe dumneavoastră. E tot vina noastră că s-a ajuns aici. Nu mai avem forță de muncă, ne învățăm copiii că a muncii într-o fabrică e rușinos, îi trimitem să facă facultăți prin țară, prin afară și degeaba că nu se leagă nimic de ei. În tot acest timp, fabricile noastre se duc rând pe rând, că nu mai are cine să lucreze la ele. Motivele sunt și altele, COS-ul se duce și pentru că au pus nenorociți mâna pe el. ● Lucram acolo eu, fratele meu și tatăl meu. Tata a ieșit la pensie la începutul anilor ’80 chiar de acolo, de la Combinatul de Oțeluri Speciale. Eu și fratele meu am plecat la câțiva ani după revoluție, când s-a privatizat. Era multă muncă, fără folos și prost plătită. Pe vremea comuniștilor, când aparținea statului, era muncă multă, cu folos și bine plătită. Diferența asta a făcut-o. Nu mai știu prea multe ce s-a întâmplat pe acolo în ultimii ani, dar știu că nu a ajuns pe mâinile cui nu trebuie. ● Când nu investești, asta se întâmplă. Nu mă mir că s-a întâmplat așa ceva. Combinatul nu mai mergea bine de peste 10 ani de zile. ● Era o fabrică foarte importantă pentru noi târgoviștenii. Era o adevărată industrie de oțel acolo. Nu știu cum s-a ajuns aici. Mă întreb de ce nu-l ia statul să-l salveze, că ar putea să facă asta, dar nu se vrea. ● Întrebați-l pe Țuțuianu, pe nenorociții de politicieni care au luat bani de pe urma lui, l-au vândut și au lăsat străinii să-și facă de cap cu el. Putea fi salvat, dar nu s-a vrut, nu a interesat pe nimeni pentru că nu mai reprezintă o sursă de venit importantă. Asta e…



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Dâmbovițenii susțin decizia de a menține supermarketurile deschise și în weekend
Carnea de miel, un lux pentru mulți români în acest an de Paște
Cum fac față dâmbovițenii noilor scumpiri
Comasarea alegerilor locale și europarlamentare
Dâmbovițenii, îngrijorați de facturile mari de la utilități
România în Spațiul Schengen
Protestele angajaților din sistemul public, în vizorul opiniei publice
Factura la gaze în iarnă, cu prețuri plafonate
Restricțiile la plățile cash, luate la „bani mărunți”
Dâmbovițenii salută măsura plafonării prețurilor la alimente


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Lovituri sub centură… electorale

Din punct de vedere politic electoral, se pare că poporul român nu se poate vindeca, mai ales „clasa politică”, grotescă și iresponsabilă. Au trecut 35 de ani de la ceea ce încă numim „revoluția română”, și visul democrației ideale s-a spulberat în deșertul… deșertăciunilor și rătăcim năuci printr-o Uniune Europeană care, existențial, ne-a aruncat într-un haos distopic.

[citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale