Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.04.2022 00:17

Ieri,


A A

Ședință de Colegiu Prefectural cu proiecte în rafală

Ședință de Colegiu Prefectural cu proiecte în rafală

*Printre instituțiile care și-au prezentat activitatea s-au numărat Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Dâmbovița și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dâmbovița

 

Reprezentanții instituțiilor deconcentrate din județul Dâmbovița au participat ieri, 28 ianuarie, la ședința de Colegiu Prefectural aferentă acestei luni. Una dintre instituțiile care și-a prezentat activitatea a fost Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Dâmbovița, prin directorul general al instituției, ing. Viorel Cigăran, a vorbit despre două teme de actualitate, „suprafețele propuse pentru a fi însămânțate și plantate în primăvara acestui an” și „stadiul privind aplicarea formelor de sprijin din bugetul național pentru ajutoarele de minimis, prin care se acordă sprijin pentru legume cultivate în spații protejate, programul cuprinzând și măsuri pentru susținerea apicultorilor și a crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița.”

O altă instituție care a ieșit „la raport” a fost Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dâmbovița, pentru care a prezentat de Mariana Vlad, comisar șef adjunct (delegata). De la ea am aflat că în primele trei luni ale acestui an, comisarii CJPC au întreprins 262 de acțiuni de control, dintre care 214 acțiuni au fost în vederea soluționării reclamațiilor. Cele mai multe sub piețe de consum reclamate în perioada anterior menționată au fost: serviciile de telefonie, serviciile de furnizare internet, serviciile de televiziune prin cablu și serviciile de furnizare energie electrică sau gaze naturale.

Ca urmare a acțiunilor de control, comisarii CJPC au aplicat 86 de măsuri contravenționale, din care 20 de avertismente și 66 de amenzi care însumează 51.400 de lei.  De asemenea, au fost organizate acțiuni de consiliere privind legislația specifică cu operatori economici care prestează servicii sau comercializează produse pe raza județului Dâmbovița, precum și activități zilnice de consiliere a consumatorilor.

 

 

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Campanie de informare privind produsele românești
Conducerea Companiei de Apă, luată la bani mărunți
Contre politice la ședința CJ Dâmbovița
Contre politice la ședința CLM Târgoviște
Ședință extraordinară CJD, cu două proiecte de hotărâre
Bilanț după șase luni de participare la guvernare a PSD!
Demisie PMP din Consiliul Local Municipal Târgoviște
Tinerii liberali dâmbovițeni au curățat Șanțului Cetății din Târgoviște
Străzi modernizate în satul Gemenea Brătulești
„Guvernul a preferat să lase lucrurile complet scăpate de sub control”


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Războiul lui Putin, la scara necuprinsă a Universului

Găuri negre (blackhole) și stele neutronice sunt în ciocnire între ele și, apoi, fuzionează; un obiect cosmic misterios dintr-o galaxie pitică, aflată la 3 miliarde ani-lumină de Terra „a produs 1600 de explozii de energie în doar 60 de ore; celebrul telescop spațial Hubble, iscodind cu ochiul său magic Universul, a descoperit rămășițele gazoase ale unei supernove antice rătăcind în Marele Nor al lui Magellan și că centrul Căii... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale