Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.06.2021 00:21

Ieri,


A A

Ziua Eroilor, celebrată la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Ziua Eroilor, celebrată la Muzeul de Istorie din Târgoviște

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, au fost comemorați eroii neamului românesc, moment dedicat ostașilor căzuți pe fronturile de război. La Târgoviște, conducerea Primăriei, a Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentanți ai Prefecturii Dâmbovița, ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, precum și istorici, au transmis pe rând mesajul lor dedicat acestei zile atât de speciale pentru istoria României. Părintele consilier al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Marian Puiescu, a transmis mesajul ÎPS Nifon – Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei. ,,Ori de câte ori ne aplecăm cu interes și curiozitate asupra istoriei, vom vedea că erorii și sfinții sunt cei care formează coloana vertebrală a existenței unui neam. Eroii sunt aceia care au conștientizat faptul că nimic nu poate sta în picioare în pururea prezentul istoriei fără jertfă, dăruire, atașament față de valorile naționale spirituale. Istoria credinței, a neamului și a țării noastre se sprijină pe sacrificiul, curajul și dârzenia cu care eroii noștri și-au apărat valorile și au știut să fie prezenți în mijlocul evenimentelor și a provocărilor vremurilor lor” . Nu în ultimul rând, profesorul și istoricul, George Coandă, a transmis un mesaj dedicat eroilor căzuți pe front. ,, În zorii zilei de 22 iunie 1941, România intra, de fapt, în războiul mondial. În cel de-al doilea al secolului al XX. Sau, după unii istorici, în ,,ultima parte” / secundo tempo a Marelui Război din 1914 – 1918. O ,,parte a doua” (1939 – 1945) a unui apocaliptic abator uman. Dar România n-a intrat pentru că, geopolitic, și în sens imperialist, își dorea satisfacerea unor orgolii cuceritoare de ,,spații vitale” (Iebensruam) nemaiîncăpând în propriile-i frontiere. Ci, dimpotrivă, niște vecini iredentiști și revanșarzi ciopârțiseră criminal, și, în primul rând, fosta Uniune Sovietică, bolșevic stalinistă, la vremea aceea, ,,spațiul vital” istoric strămoșesc, care-i era îndeajuns, și pe care și-l reîmplinise statal în 1918, pe harta politică a Europei apărând, fiind recunoscută universal, România Mare. Însă în vara martirică a anului 1940, între 28 iunie și 6 septembrie, pierduse, sub amenințarea Moscovei comuniste și Berlinului nazist, jumătate de est a Moldovei (Basarabia și Bucovina de Nord), de asemenea jumătate din Transilvania, și un sfert din Dobrogea (Cadrilaterul), părți din ,,spațiul vital” existențial dintotdeauna proprietăți istorice ale poporului român, fraudulos criminal însușite de către Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă și de Bulgaria fascizată”. De asemenea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis: „Mă bucur că am prilejul, astăzi, să aduc un omagiu de suflet eroilor noștri, căzuți pe front pentru independența și suveranitatea poporului român, cărora le datorăm o veșnică recunoștință pentru sacrificiul lor. Este momentul unei meritate rememorări a tuturor acelora care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor la care poporul român a aspirat dintotdeauna: unitatea națională și teritorială a României. Pilda lor trebuie să o urmăm pentru un viitor mai bun ! Un mesaj plin de recunoștință îl transmit și celor 40 de veterani din județul Dâmbovița: ați fost eroi de fiecare dată când ați plecat să vă îndepliniți misiunea și veți rămâne eroi în fiecare zi a vieții dumneavoastră. Datorită curajului dumneavoastră, românii au devenit mai puternici, valorile și simbolurile vitejiei acestui popor au căpătat renume, iar națiunea a triumfat. Felicit demersul filialei județene Dâmbovița a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” pentru reeditarea cărții „Monumentele eroilor dâmbovițeni - memorii eterne ale neamului românesc”, realizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița. Mă bucur pentru faptul că am putut fi alături de Asociația Cultul Eroilor și că am putut sprijini această carte și la apariția celei de-a IIIa ediții. Volumul ce reunește toate monumentele dedicate eroilor dâmbovițeni reprezintă un elogiu adus sacrificiului asumat, uneori chiar cu viața, de cei care au fost scriitorii istoriei românilor pe câmpurile de luptă, dar și un gest de nemăsurată recunoștință față de lupta lor pentru binele românilor. Dâmbovița este o carte vie de istorie, iar astăzi îi omagiem pe toți cei care ne-au dăruit șansa de a trăi liberi în patria noastră, România. Monumentele închinate eroilor sunt pentru noi locuri sacre. Sunt locuri în fața cărora ne reculegem și le vorbim copiilor noștri despre curaj și despre ce reprezintă patriotismul, dovedit prin fapte. În această săptămână, de sărbătoare națională pentru cinstirea memoriei eroilor neamului, salut apariția unei publicații de înaltă ținută cultural-istorică – „Eroica”. Gândită ca material publicistic care să adune în paginile ei contribuții ale unor personalități și specialiști în domeniu, am speranța că revista „Eroica” va intra în conștiința românilor patrioți, iubitori și cunoscători ai faptelor de vitejie ale neamului, dar și a celor care abia acum descoperă istoria trecutului glorios al poporului român, și îi va încuraja pe toți cititorii să purceadă la aprofundarea cunoștințelor lor în domeniu și la acumularea altora noi. Apariția revistei „Eroica” este un moment deosebit nu doar în viața culturală a județului Dâmbovița, ci a țării întregi, întrucât eroii - a căror luptă pentru independența patriei și al căror sacrificiu ne-au dat nouă posibilitatea ca, astăzi, să trăim cu demnitate pe meleagurile românești - nu aparțin unei anumite părți a țării, după frontul pe care au luptat, ci ei sunt eroii tuturor românilor, întrucât idealurile care au ținut viu sufletul întregului popor au fost stindardul care le-a călăuzit pașii și lupta. De aceea, cu ocazia lansării acestui număr al revistei, doresc să aduc mulțumiri pentru efortul depus atât autorilor materialelor incluse în lucrare, cât și editurii Bibliotheca - pentru sprijinul ei în realizarea acestei culegeri de articole reprezentative pentru istoria și viața românilor. Pentru eforturile, devotamentul și sacrificiul de care au dat dovadă toți eroii neamului, le vom fi veșnic recunoscători. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

"VACANȚA LA MUZEU" - ATELIERE EDUCATIVE ȘI ATRACTIVE
Bienala Națională de Gravură "Gabriel Popescu"
Ziua Imnului Național al României, marcată în Piața Tricolorului din Târgoviște
Vindecărea slăbănogului din Capernaum
Muzeul Fostei Școlii de Cavalerie, un proiect care va duce la dezvoltarea turismului dâmbovițean!
Doar patru note de 10 obținute la Examenul de Titularizare
Hristos și demonii de atunci și de azi
Festivalul "Peștera-Padina", sub semnul întrebării
Rata de promovare cu 4% mai mare la Definitivat
Rugăciunea și foloasele ei




Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Pandemia noului coronavirus și dictatura mondială

Europa a ieșit în stradă. Lumea a ieșit în stradă. Și, inclusiv, România a ieșit în stradă. Un vuiet omenesc cuprinde planeta. Restricțiile impuse de guverne pentru protejarea Ființei Umane de apocalipsa acestui nenorocit nou coronavirus cu, așa cum am mai spus, multiple capete nucleare, nu mai pot fi îndurate, au devenit o teroare mondială.

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale