Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.05.2021 00:17

În Dâmbovița,


A A

Numărul urgențelor, mai mare în acest an decât în 2020

Numărul urgențelor, mai mare în acest an decât în 2020

❚ Spre deosebire de anul trecut când a fost instituită Stare de Urgență în toată țara în perioada Sărbătorilor Pascale, numărul urgențelor în acest an a crescut cu 15%, restricțiile fiind mult mai relaxate spre deosebire de acum un an

 

ȘTEFAN KHALIL


Ambulanțele au circulat la foc continuu în județul Dâmbovița! În zilele Sărbătorilor de Paște, sute de cetățeni au apelat numărul de urgență 112 din cauza consumului în exces de alimente și alcool. De asemenea, cele mai multe solicitări au fost de 1 mai, când unii au furat startul deja pentru zilele de sărbătoare. Potrivit managerului Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Dâmbovița, Mihail Gheorghe, în prima zi de Paște au fost semnalate 195 de cazuri de urgență, în a doua zi, luni, pe 3 mai, nu mai puțin 219 cazuri, iar în a treia zi de Paște sa ajuns la 230 de intervenții. Totuși, conducerea SAJ Dâmbovița ne-a dezvăluit că numărul record de solicitări a fost pe 1 mai, în sâmbăta Paștelui, când au fost sesizate nu mai puțin de 245 de cazuri. Spre deosebire de anul trecut când a fost instituită Stare de Urgență în toată țara în perioada Sărbătorilor Pascale, numărul urgențelor în acest an a crescut cu 15%, restricțiile fiind mult mai relaxate spre deosebire de acum un an. Managerul SAJ Dâmbovița, Mihai Gheorghe a mai declarat că este posibil ca numărul urgențelor să crească în zilele următoare, acestea fiind consecințele de după sărbători. „Pe 1 mai am avut 243 de urgențe. În ziua de Paște am avut 195 de cazuri de urgență. După care, luni, pe 3 mai am avut 219 urgențe, iar marți, pe 4 mai am avut 230 de urgențe. Am avut și câteva „pete de culoare”. De exemplu, în ziua de Paște am avut 29 de urgențe de cod roșu, 138 de urgențe de cod galben și restul de cod verde. Aceste coduri reprezintă gravitatea intervențiilor pentru care am fost solicitați. În cele trei zile de Paște am avut pacienți care s-au plâns de dureri abdominale sau de spate. Multe dintre cazuri au fost din cauza faptului că au fost consumate alimente și alcool în exces. Am avut și cazuri de accidente vasculare. În prima zi de Paște au fost semnalate de exemplu 11 cazuri de accidente vasculare. În general, aceste cazuri cresc în următoarele zile după Paște. După cum puteți observa, am avut din ce în ce mai multe cazuri de urgență, dar aceste lucruri se sunt normale în perioada sărbătorilor. Am avut totuși în acest an mai multe intervenții în zilele de Paște, deoarece anul trecut, în perioada Sărbătorilor Pascale a fost instituită Stare de Urgență și oamenii au stat mai mult în casă. Statistic vorbind, am avut în acest an cu 15% mai multe cazuri decât anul precedent”, a punctat managerul SAJ Dâmbovița, Mihail Gheorghe.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pensionarii, nemulțumiți după întâlnirea cu președintele Casei Naționale de Pensii
Cazurile de coronavirus încep iar să se înmulțească
208 persoane de la Bursa locurilor de muncă s-au angajat!
Instituțiile sociale, în atenția Arhiepiscopiei Târgoviștei
242 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
Întreruperi de energie electrică
Exercițiu ISU spectaculos la Târgoviște
Medicii de familie așteaptă să vadă "negru pe alb" ce prevede noul contract
Informarea turiștilor și protejarea mediului, principalele priorități ale jandarmilor montani
Noi cazuri de COVID-19 în județul Dâmbovița




Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Pandemia noului coronavirus și dictatura mondială

Europa a ieșit în stradă. Lumea a ieșit în stradă. Și, inclusiv, România a ieșit în stradă. Un vuiet omenesc cuprinde planeta. Restricțiile impuse de guverne pentru protejarea Ființei Umane de apocalipsa acestui nenorocit nou coronavirus cu, așa cum am mai spus, multiple capete nucleare, nu mai pot fi îndurate, au devenit o teroare mondială.

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale