15.04.2024 00:13

Chindia, o nouă dezamăgire

Chindia, o nouă dezamăgire
Galerie foto

* Chindia a pierdut și la Târgu Jiu, a fost învinsă, și rămâne pe locul 3 în Grupa B a play-out-ului, cu 31 de puncte

 

În runda cu numărul 3 din play-out-ul acestei ediții de Liga a 2-a, Chindia Târgoviște a jucat în deplasare, pe stadionul „Municipal” din Târgu Jiu, cu echipa locală, Viitorul Pandurii. Meciul se anunța unul interesant, cele două echipe fiind de valori apropiate. Suporterii târgovișteni așteptau un rezultat pozitiv din partea Chindiei, pentru a putea trece peste înfrângerea din etapa trecută, 0-1 cu Chiajna. Chindia a dezamăgit și la Târgu Jiu, a fost învinsă, și rămâne pe locul 3 în Grupa B a play-out-ului, cu 31 de puncte.

Încă un gol încasat din fază fixă

Chindia a fost mai periculoasă în prima repriză, însă nu a reușit să puncteze. Boțogan a avut prima ocazie a meciului, însă Geantă a reușit să respingă (2), portarul gazdelor reușind o intervenție bună și în fața lui Fedele (9). Boțogan a avut din nou un șut bun, de această dată din interiorul careului, însă portarul Viitorului a intervenit bine încă o dată (24). Contrar cursului jocului, echipa din Târgu Jiu a deschis scorul prin Moisie, care a punctat cu o lovitură de cap, pe centrarea lui Gîrbiță, din corner (29). Partea secundă a fost mult mai plictisitoare, cu puține ocazii de poartă. Roberto Romeo a avut singura ocazie a Chindiei din repriza a doua, un șut din interiorul careului, care a trecut pe lângă poartă (51). La poarta cealaltă, Iustin Popescu a intervenit bine la șutul lui Popa (56),  Viitorul Pandurii reușind astfel să se impună la limită, 1-0.

Caseta tehnică

Stadion: Municipal „Constantina Diță” - Târgu Jiu. A marcat: Claudiu Moisie (29). Au arbitrat: Nicolae Breoi (Ploiești) - Alexandru Iftime (Buftea) și Alexandru Crăciun (Onești – Bacău). Arbitru de rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeș). Observator arbitri: Nicolae Grigorescu (Timișoara). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).

Pandurii: R. Geantă - Croitoru, Bîrzu, Savu, Godja, Brînzan (86 Acolatse), Tiihonen, Moisie (66 Lupulescu), Gîrbiță, Nikpalj (79 N.Geantă), Popa (86 Voinea). Antrenor: Călin Cojocaru.

Chindia: Popescu - Romeo (79 Cojocaru), Cristea (88 Tache), Dinu, Memolla - Boțogan (76 Șanta), Fedele (88 Ursu) - Pesic, Matiș (76 Bogaciuc), Moldoveanu - Zivkovic. Antrenor: Diego Longo.

Foto: Viitorul Pandurii Tg. Jiu

Cosmin Sava