Înainte de 1989, pentru români, a deține valută acasă se penaliza cu închisoarea. Desigur, erau și unele excepţii, pentru profesorii detașați în Algeria sau pentru inginerii din zona Golfului. Sunt de acord cu dumneavoastră că era o stupizenie demnă de un sistem de tristă amintire, dar asta era realitatea atunci.

După Revoluție însă, pe un fond de inflație galopantă, am început să ne raportăm viaţa la monedele străine. Îmi aduc și acum aminte cum la Cluj prețurile apartamentelor erau în mărci germane, iar la București lumea discuta totul în dolari americani.

A venit însă lansarea monedei comune europene și, de mai bine de 20 de ani, totul este în euro. Unele țări UE nu au implementat euro, iar procesul de aderare este dinamic. România promisese, în 2007, că va adera la euro în câțiva ani. Că a fost planul 2012, sau 2019, unul chiar mai recent de 2024, totul a fost superficial și fără rezultat. Aflasem că pe la BNR există un comitet pentru aderare la euro, dar foarte puțin am înțeles rolul și obiectivul concret.

Multe minți luminate zic că economia românească nu poate să își permită o trecere la euro. Că sunt criterii dure și că nu vom putea face faţă. Dacă noi mergem pe această direcție, nu am înțeles nimic din proiectul european și din ceea ce însemană România responsabilă. În anii ’90 era o discuție despre posibilitatea ca România să adere la UE și existau voci – chiar foarte bine plasate – care ziceau că nu e cazul. Noroc că a fost un context favorabil european și o voință a clasei politice de atunci pentru a duce România în Uniune. Războiul din Ucraina ne arată negru pe alb ce înseamnă să faci parte dintr-un club.

Vedeţi și aderarea la euro pe aceeași coordonate. Dacă începe o criză economică puternică, iar semnalele sunt deja evidente, țările europeane se vor aduna în jurul bugetului euro pentru a găși soluții împreună. Chiar ne permitem să fim de capul nostru într-o posibilă furtună?

Românii, la nivel de persoană fizică, au adoptat euro direct. E cazul să tindem spre normalitate și să intrăm ca țară în acest nucleu dur european. Iar dacă suntem acolo, dezvoltând o resursă umană de calitate, putem mult mai ușor să fim stăpâni pe destinul țării noastre. Nu asta e ceea ce vrem ?