Pe măsură ce alegerile prezidenţiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbeşte din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt şi politicienii românofobi, unii dintre aceştia de neam românesc (!?), şi politruci ruşi de la Tiraspol, şi găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guţul cu sufletul tot dăruit ţarului Putin şi cu un kalaşnikov pitit sub fustă. Este foarte adevărat că Maia Sandu se află pe buza prăpastiei săpate de găştile mafiote ale lui Ilăm Şor, Plahotniuc, Igor Dodon şi Voronin, toţi închinaţi Moscovei, şi, de fapt, trădători ai propriei lor patrii în propriul interes de o meschinărie asasină.

Pe lângă halucinanta trădare a acestor grupuri de mancurţi odioşi, mai este şi o anumită stare de spirit a unei însemnate părţi a populaţiei care, după atâta amar de încercare în gulagul sovietic în îndoctrinare cu ideea existenţei unei „naţiuni moldoveneşti” – de bună seamă o aberantă invenţie a unei etnii diferite de cea românească -, conform/victimă a „sindromului Stockholm”, simpatizează cu fostul opresor rus.

Cum guvernarea proeuropeană şi proamericană nu a reuşit să găsească soluţiile cel mai fiabile şi reziliente pentru a scoate Moldova transprutiană din sărăcie cronică stopându-se fuga forţei de muncă tinere, şi spre U.E., şi spre Rusia „care”, simţindu-se nebăgată în seamă, este profund dezamăgită, Maia Sandu nu ştiu ce mai poate face în timpul scurt care a mai rămas până la alegeri pentru a opri întoarcerea Republicii Moldova cu faţa spre Moscova şi reintegrarea sa în Comunitatea Statelor Independente, de altminteri, o U.R.S.S. reşapată.

Iar pericolul acestei reînghiţiri a României dintre Prut şi Nistru creşte de la o zi la alta văzând întreaga suflare planetară încăpăţânarea, pe alocuri victorioasă, a Armatei Roşii de a înainta spre Kiev şi Gurile Dunării.

(Va urma)