12.05.2022 00:19

Zonele marginalizate intră în modernizare

Zonele marginalizate intră în modernizare
Galerie foto

*„Avem gata proiectul, am realizat și achiziția de lucrări, sunt ceva probleme cu finanțarea, sper să reușim să o deblocăm în perioada următoare, ca să putem discuta și anul acesta de lucrări”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan

 

În acest an, administrația publică locală și-a propus să înceapă lucrări de modernizare și în zonele defavorizate ale municipiului Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a transmis că este un proiect pentru modernizarea cartierului Prepeleac, dar au apărut câteva probleme cu finanțarea. În perioada următoare se va încerca deblocarea sursei de finanțare pentru această investiție și, foarte probabil, în acest an vor fi demarate și lucrările de reabilitare în zona respectivă. Daniel Cristian Stan a mai precizat că sunt vizate pentru reabilitare și restul zonelor marginalizate din Târgoviște, cum ar fi cartierele Romlux și Priseaca.

 „Mai avem un proiect pe care încercăm să-l deblocăm, fiind anumite dificultăți în acest moment…este vorba despre intervențiile pe care le avem pe cartierul Prepeleac. Aici avem gata proiectul, am realizat și achiziția de lucrări, sunt ceva probleme cu finanțarea, sper să reușim să o deblocăm în perioada următoare, ca să putem discuta și anul acesta de lucrări și în acea zonă, astfel încât, toate aceste zone mai sensibile, discutăm aici despre zona Priseaca, zona Romlux, zona Prepeleac, să fie acoperite prin lucrări de modernizare a infrastructurii, astfel încât să fie în aceeași notă cu restul municipiului Târgoviște”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

 

Ștefan Khalil