27.06.2019 00:25

Ziua Drapelului Național, marcată și la Târgoviște

Ziua Drapelului Național, marcată și la Târgoviște
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Ieri, 26 iunie, în Piața Tricolorului din Târgoviște a avut loc ceremonia militară, prilejuită de manifestările pentru „Ziua Drapelului Național al României”. Manifestările au debutat la Catedrala Mitropolitană, unde în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, oficiate de un sobor de preoți, a fost sfințit drapelul. Oficialitățile s-au deplasat apoi în Piața Tricolorului, unde Prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, a salutat Garda militară, primind, la rându-i, onorul. Au urmat alocuțiuni, înălțarea drapelului și, la final, defilarea Gărzii de Onoare.

La eveniment au mai participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița - Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, precum și primarul Târgoviștei - Daniel Cristian Stan, consilierul eparhial pc.pr.Victor Drăgicescu și alți reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, secretarul județului Dâmbovița - Ivan Vasile Ivanoff, parlamentari, consilieri județeni, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale dâmbovițene, cadre militare, reprezentanți ai partidelor politice și directori de instituții deconcentrate, alături de simpli cetățeni. Primul care a luat cuvântul în cadrul acestui eveniment a fost pc.pr.Victor Drăgicescu, pentru a transmite mesajul Înaltpreasfințitului părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei: ,,Ziua Drapelului Național reprezintă un moment de celebrare a unuia dintre cele mai importante simboluri românești, alături de imn și de stema națională. Drapelul tricolor românesc ne reaminte ște de fiecare dată, prin simbolismul culorilor sale, de Sfânta Treime, fundamentul credinței noastre creștine, cea care a susținut în istorie aspirațiile și continuitatea noastră. Albastrul este simbolul demnității și al statorniciei noastre, căci ne duce cu gândul la cer, cu albastrul său infinit, ca semn al speranței și al bunătății. Roșul cel al jertfei este simbol al curajului și al dinamismului vieții. Drapelul tricolor a însoțit pe fiii patriei noastre în bătălii și, de fiecare dată, cu prilejul sărbătorilor naționale, facem apel la identitatea noastră românească și creștină”. Prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, a transmis mesajul Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan: ,,Ziua de astăzi este dedicată uneia dintre cele mai dragi simboluri ale României, Drapelul Național. Mărturie a parcursului istoric al țării noastre de-a lungul unui trecut zbuciumat către statul național, suveran, independent, unitar și indivizibil de astăzi. Onorăm astfel jerfa înaintașilor noștri în numele unor idealuri naționale comune. Onorăm totodată sacrificiul eroilor zilelor noastre, fie că sunt militari, care și-au pierdut viața în teatrele de operații, sau polițiști, jandarmi, pompieri și piloți, care au pecetluit prin jertfa supremă angajamentul luat față de români și România, sub semnul drapelului tricolor. și pentru că astăzi este o ocazie de rememorare a sacrificiilor și a istoriei tumultuoase a acestui popor, invit generațiile tinere și pe cei care le educă să se aplece mai mult asupra sensurilor profunde ale unui cuvânt: patriotism! Pentru că patriotismul nu trebuie purtat «la rever» doar de sărbători naționale sau la ocazii festive, ci este o stare permanentă, un mod de viață, un anumit fel de a înțelege și de a face lucrurile! Pentru fiecare român cele trei culori - albastru, galben, roșu - sunt parte a ființei naționale, un simbol al perenității unui popor cu destin și vocație europene. Îmi doresc să onorăm în fiecare zi, prin faptele noastre, Drapelul Național, semn al unității și solidarității românilor“. În alocuțiunea sa, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis următorul mesaj: „Sunt deosebit de onorat să fiu alături de dumneavoastră, astăzi, pentru a sărbători împreună Ziua Drapelului Național. Simbol al țării noastre, drapelul face parte din identitatea poporului român, de mai bine de 150 de ani în el dându-și mâna idealurile de unitate și independență națională, care au constituit dintotdeauna țelul luptei și jertfei de sânge a românilor. La ceas de sărbătoare națională, dar și la ceas de cumpănă, drapelul i-a strâns în jurul lui pe români, i-a însuflețit și lea oferit încrederea că, împreună, vor reuși să înfrunte greutățile inerente drumului prin istorie al oricărui popor. Ori de câte ori drapelul se înalță, mândru, pe catarg, el mărturisește faptul că românii și-au respectat simbolurile și-au prețuit valorile și au luptat cu hotărâre pentru triumful idealurilor lor. Tricolorul le-a fost pavăză, în luptă, militarilor care și-au dat viața pentru țară pe câmpul de luptă, românilor care au luptat cu vitejie pentru ca idealurile naționale de dreptate și libertate să se înfăptuiască, și tuturor românilor care au dorit să arate lumii că România este o țară unde talentul și munca sunt creatoarele performanței intelectuale, sportive și artistice”. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis, de asemenea, un mesaj în cadrul acestei ceremonii: „Sunt câteva repere de căpătâi ale unui neam peste care nimeni nu poate trece, indiferent de cum se așază istoria. Între ele, steagul țării îmi pare simbolul cel mai apropiat de sufletul celor de care aparține. Este vizibil, este înălțător, este acolo când totul pare pierdut și, cumva, ne ridică de fiecare dată și ne obligă să o luăm de la capăt. Drapelul este sămânța de patriotism care dă rod continuu în mijlocul nației. Îl vedem fluturând la evenimente de stat, îl vedem înălțat pe instituții, îl vedem purtat la inimă de copii, îl vedem sărutat de sportivi, îl vedem și ne bucurăm odată cu ei. Asta înseamnă puterea frumoasă a steagului, împărtășită invizibil peste tot. Gândiți-vă cât de impresionantă era această forță pe câmpurile de luptă, odinioară, când tricolorul flutura în războaie, proclamând victorii istorice. Gândiți-vă la strămoșii noștri și la dragostea lor pentru acest drapel. El este intersecția completă a trecutului cu prezentul și viitorul nostru. ?i așa trebuie să rămână. Vă îndemn pe toți să iubiți steagul tricolor și să-l purtați cu bucurie și demnitate!”, și-a încheiat mesajul primarul Daniel Cristian Stan. Așa cum am menționat, ceremonia de ieri s-a încheiat cu înălțarea, în fața sediului Instituției Prefectului județului Dâmbovița, a drapelului național, urmată de o impresionantă defilare a Gărzii de Onoare.