04.07.2019 00:16

Ziua Crucii Roșii Române, marcată și în Dâmbovița

Ziua Crucii Roșii Române, marcată și în Dâmbovița
Galerie foto

Comunicat de presă

În data de 4 iulie, Crucea Roșie Română aniversează 143 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Suntem recunoscători nenumăratelor generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții. Ne mândrim cu surorile de Cruce Roșie care au alinat suferința răniților și bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri și bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos și tuberculoză, care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi. Principiile Crucii Roșii ce stau la baza acțiunilor noastre depășesc granițele de orice natură, fiecare dintre noi putând fi un posibil beneficiar al Crucii Roșii. Umanitatea, Imparțialitatea, Neutralitatea, Independența, Voluntariatul, Unitatea și Universalitatea sunt Principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale. În ciuda consecințelor din ce în ce mai însemnate ale inundațiilor, alunecărilor de teren, furtunilor și altor dezastre naturale, noi am rămas aici. În trecut, acum și pe viitor, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița înfruntă provocările vremurilor pentru a ajuta cele mai vulnerabile persoane. Și de acum înainte, cu sprijinul voluntarilor, vom deservi umanitatea prin ajutorul pe care îl oferim comunităților în situații dificile, dar și prin educarea și informarea populației pentru a preveni aceste situații. Activități organizate: Pregătire intensivă cu echipajul “Sanitarii Pricepuți” al Școlii “Coresi” Târgoviște în vederea participării la CompetițiaNaționala ce se va desfășura la Poiana Pinului, jud. Buzău în perioada 19-24 iulie 2019. Organizarea unei tabere de pregătire a 30 voluntari ai Crucii Roșii Dâmbovița în vederea specializării în intervenția în caz de dezastre în perioada 5-10 august 2019 la Refugiul Salvamont, jud. Dâmbovița. La această activitate sunt invitați voluntari ai Crucii Roșii Maghiare- Filiala Veszprem, ai Crucii Roșii din Ucraina- Filiale din Kiev cu care Crucea Roșie Dâmbovița are parteneriate încheiate. Pregătiri ale detașamentului de intervenție în caz de dezastre al Filialei pentru asistență perioada de week-end șiactivități cultural-sportive. Organizare de cursuri de prim-ajutor, igienă șidesfășurare de activități legate de proiectul “Banca de Alimente”. În data de 4 iulie 2019, începând cu ora 9,00 până la orele 14,00 se vor instala corturi de Cruce Roșie pe Platoul Prefecturii, unde voluntarii Filialei vor distribui materiale informative cu privire la activitatea Crucii Roșii Române, se vor realiza demonstrații de prim ajutor și se vor efectua în mod gratuit, măsurări ale tensiunii arteriale și glicemie pentru cetățenii din Municipiul Târgoviște. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de Crucea Roșie și îi invităm să rămână alături de noi, pentru a scrie împreună noi pagini în istoria celei mai vechi și prestigioase organizații din România!

FII VOLUNTAR, FII CRUCEA ROȘIE PRESEDINTE DIRECTOR

pr. vicar Ionut Ghibanu Pavelescu Raul