22.09.2014 00:19

Zilele Europene ale Patrimoniului la Târgoviște

❚ Tema sub care s-au desfășurat evenimentele culturale ale ediției românești Z.E.P. 2014 a fost „Patrimoniul renascentist din România” ❚ Zilele Europene ale Patrimoniului, cel mai important eveniment cultural al lunii septembrie, a ajuns la ediția a XXII-a

V.V.


Zilele Europene ale Patrimoniului, cel mai important eveniment cultural al lunii septembrie, ajuns la ediția a XXII-a, a fost marcat sâmbătă, 20 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, și la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

În Europa, mii de situri și de monumente au putut fi vizitate cu această ocazie, europenii având astfel șansa de a-și admira și celebra patrimoniul comun. Scopul acestei manifestări culturale este acela de a sensibiliza cât mai mulți cetățeni cu privire la cunoașterea și respectarea patrimoniului cultural. Tema sub care s-au desfășurat evenimentele culturale ale ediției românești Z.E.P. 2014 a fost „Patrimoniul renascentist din România”. Evenimentul intitulat „Misterele Curții Domnești” s-a desfășurat în incinta Ansamblului „Curtea Domnească”.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Manifestarea a inclus un concurs tematic cu întrebări din istoricul Curții Domnești, circuite tematice și un moment muzical susținut de elevii participanți. Au fost acordate premii oferite de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și Liceul „I.H. Rădulescu” Târgoviște.