12.04.2017 00:16

Zeci de elevi la activitatea educativă „Dăm like în parc!”

Zeci de elevi la activitatea educativă „Dăm like în parc!”
Galerie foto

VIRGIL VOINESCU

 


Zeci de elevi de curs gimnazial și liceal din Târgoviște au participat ieri, în Parcul Chindia din Târgoviște la activitate educativă „Dăm like în parc!”. Organizatorii, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, cum s-a precizat, au conturat o activitate informală privind securitatea pe rețelele de socializare, dar, potrivit directorului Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița, Agnes Erich, „nu neapărat la modul foarte strict despre siguranța pe internet”, deși în ultima perioadă a existat „un subiect care face furori în mediul on-line”, ci s-a dorit evidențierea părților bune ale rețelelor de socializare și a părților mai puțin bune.

La activitate au participat alături de organizatori, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, viceprimarul Târgoviștei, Monica Ilie, reprezentantul Poliției Județene Dâmbovița, Victor Bucuroiu, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene, Alexandru Ștefănescu și elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „C. Cantacuzino”, Liceul „Voievodul Mircea” și Șc. Gimnazială „Matei Basarab” din Târgoviște, precum și studenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” Târgovște. În cadrul activității informale cei prezenți pe lângă socializare au putut participa și la un concurs privind securitatea pe internet. Tot cu acest prilej, atât viceprimarul Târgoviștei, Monica Ilie, cât și președintele CJD, Alexandru Oprea le-au vorbit elevilor și le-au făcut recomandări privind internetul și totodată să reflecteze asupra tentațiilor care există pe internet.

„Cred că ar trebui să fim avizați asupra a ceea ce ne așteaptă dacă ne permitem uneori să încălcăm niște reguli care nu sunt foarte clar cunoscute sau foarte clar definite. Cred că aici și școala și noi ca și adulți și colegii noștri din cadrul Compartimentului din cadrul Poliției care se ocupă de activitatea de prevenire trebuie să facem mai mult pentru că nimeni dintre noi nu are un bun mai de preț decât viața lui. (...) Din păcate pentru noi, accesul la informație foarte facil naște și niște riscuri sau niște pericole pe care nu putem să la sesizăm în momentul în care interrelaționăm doar cu ecranul calculatorului sau cu iPhon-ul pe care-l avem în mână”, a explicat președintele CJD, Alexandru Oprea, care le-a recomandat tinerilor ca în situația în care întâmpină „dificultăți în anumite lucruri” să apeleze la sprijinul unui coleg, la sprijinul părinților, al profesorilor , al educatorilor. „Am văzut că au venit alături de dumneavoastră și cadre didactice. Știu că se creează o legătură mai specială între elevi și dirigintele de la clasa respectivă. Eu cred că este important să aveți curajul să spuneți lucrurile care vă frământă”, a mai spus președintele CJD.