14.11.2019 00:19

Votul „democratic” la românii de azi. Lipsa "conştiinţei elective"

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Nu-i aşa, votul este o expresie democratică a libertăţii de opţiune a propriei conştiinţe? Indubitabil. Rămâne însă o dialectică întrebare, existenţial politică, şi anume cât este dat votul în „cunoştinţă de cauză”. Şi de aici îţi sare-n ochi, pe trendul dialectic, subiectivitatea opţiunii electorale, mai ales într-o ţară în care – şi iau în obiectiv recentele alegeri – candidaţii şi partidele i-au ţinut în ceaţă pe cei care şi-au luat picioarele la spinare şi s-au prezentat la urne. Cei care nu şi le-au luat, nu au fost interesaţi. Acum, haideţi, să vedem cam cum arată votul la românii de azi. Imaginea generală este una paradoxală. Să le luăm pe rând. Menţionez, este o viziune personală izvorâtă din îndelungata mea experienţă jurnalistică. De bună seamă, şi în acest caz, subiectivă. Sper, totuşi, să fie cât mai aproape de adevăr. Votul inerţial. Este exprimat de o parte semnificativă din electorii care se hotărăsc să meargă la urne. Nu au o idee clar cristalizată despre ce doresc să voteze. Votul este exercitat „în virtutea inerţiei”, al unei comodităţi de gândire care vine din nehotărâre, electorii din această categorie fiind „luaţi de valul” unei „impresii generale” despre un candidat sau un partid, „impresie” care poate fi şi subliminal şi insidios transmisă de o „forţă propagandistică” (din ţară, dar şi din exteriorul său în funcţie de unele interese geopolitice şi geoeconomice). Îndeobşte, votantul interţial va spune (este vorba de „sindromul banalităţii”), „dom’le am scăpat de-o grijă”: Votul aliniat/partinic. Este exprimat direcţionat, la comanda conducerii partidului al cărui membru este electorul. Are un evident caracter diplomatic: a) este dat din convingerea că partidul are dreptate în ceea ce priveşte „soarta ţării” (avem de-a face aici cu sindromul unei credinţe naive în „puritatea liniei partidului”, o reminiscenţă a „încrederii nestrămutate” în „politica înţeleaptă” a „partidului unic al clasei muncitoare”/comunist). b) nu este dat din convingere fermă faţă de „linia partidului”, ci din interes personal egoist, adică, pe termen lung, ce foloase poate „trage pe turta lui”. Şi, nu este mai puţin adevărat că, votul aliniat, este condiţionat, ipsofacto, şi de înregimentarea partidului într-una din marile familii politice cu relevanţă în Parlamentul European, şi care, pentru români, nu mai este un secret că servesc interesele colonianiste ale unor puternice „multinaţionale” vizând „afaceri economice” mănoase în România. Să nu mire pe nimeni: alegerile (parlamentare, prezidenţiale, locale) suferă şi la români, o certă ingerinţă geopolitică/geoeconomică. (Va urma)