29.01.2015 00:06

Voința Pietroșița ia în calcul retragerea din campionat

Voința Pietroșița ia în calcul retragerea din campionat
Galerie foto

❚ „Decât să cheltuim bani publici degeaba, mai bine ne retragem. Nu putem să aducem alți jucători din afara comunei să îi plătim, pentru că nu ne permite legea”, ne-a transmis delegatul Nicu Neguțescu ❚ Sezonul trecut, Voința Pietroșița a activat cu două echipe în campionatul județean, una în Liga a IV-a și cealaltă în Liga a VI-a. În vară, Pietroșița a renunțat la locul din Liga a IV-a în favoarea formației FC Petrești, păstrând doar echipa de Promoție

COSTINEL NEAGU


Voința Pietroșița a avut un tur decent de campionat în Promoție Nord, încheiat pe locul 3, la un singur punct de liderul Viitorul Voinești. Chiar dacă are șanse de promovare, echipa din nordul județului este posibil să nu se mai înscrie în acest an datorită lipsei de jucători, mai mulți componenți ai echipei alegând să plece în străinătate sau au renunțat la cariera de fotbalist.

„Avem probleme mari de efectiv. Mai mulți băieți au plecat în străinătate la muncă, alți doi s-au apucat de arbitraj, așa că lotul nostru este subțiat valoric. Decât să cheltuim bani publici degeaba, mai bine ne retragem. Nu putem să aducem alți jucători din afara comunei să îi plătim, pentru că nu ne permite legea. Mă doare sufletul când văd că nu mai vin jucătorii la fotbal. Unii nu mai au nici o perspectivă în fotbal, de aceea s-au apucat de arbitraj ori au plecat în străinătate la muncă. Până la urmă, sunt alte lucruri mai importante decât fotbalul”, ne-a transmis delegatul Nicu Neguțescu.

„Ar fi păcat să ne retragem, pentru că stăm bine financiar!”

Sezonul trecut, Voința Pietroșița a activat cu două echipe în campionatul județean, una în Liga a IV-a și cealaltă în Liga a VI-a. În vară, Pietroșița a renunțat la locul din Liga a IV-a în favoarea formației FC Petrești, păstrând doar echipa de Promoție. Nicu Neguțescu speră să nu se ajungă totuși la retragere, încercând să atragă fotbaliști pentru ca echipa să-și continue activitatea și în retur. „Ar fi păcat să ne retragem, pentru că stăm bine financiar și am putea să terminăm lejer campionatul. Voința Pietroșița a obținut cele mai mari performanțe din istorie pe vremea lui Sorin Neacșu, ce era bine dacă mai rămânea la noi! Sperăm totuși să nu se ajungă acolo la retragerea echipei din campionat”.