27.07.2015 00:05

Vlad Breazu a calificat România la Turneul Final

Vlad Breazu a calificat România la Turneul Final
Galerie foto

❚ Sportivul legitimat la CS Târgoviște a dus greul pentru naționala de tenis U12, câștigând toate meciurile de simplu, dar și pe cele decisive de la dublu

COSTIN MIHAI


Târgoviștea a purtat noroc echipei naționalei de tenis U12 a României, care a obținut o calificare superbă la Turneul Final. Duelul decisiv s-a jucat ieri, contra Bulgariei, și a început prost pentru „tricolori", după eșecul lui Mihnea Zaharia. La fel ca în confruntarea de sâmbătă, cu Germania, a reparat târgovișteanul Vlad Breazu, care a egalat la general, după meciul de simplu, urmând apoi și victoria calificării, de la dublu, unde a făcut pereche cu Zaharia.

Meci decisiv la dublu a fost și în cealaltă confruntare, câștigată într-un final de Germania, 2-1 cu Franța. Reamintim că România a terminat prima în grupă, după două succese (2-1 cu Ungaria și 3-0 cu Slovenia) și un eșec (1-2 cu Germania). Din lotul României a făcut parte și Vasile Duță, un alt tenismen de la Clubul Sportiv Târgoviște, folosit doar în prima zi, în dublul cu Ungaria. Turneul Final al Tennis Europe Nations Challenge se va desfășura la Istanbul, în perioada 6-9 august. Pe lângă țările menționate, au mai participat la turneul de la Târgoviște, Serbia și Moldova.