15.09.2015 00:19

Viziunea lui Iohannis la Târgoviște

Viziunea lui Iohannis la Târgoviște
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU


Vizita de ieri a președintelui Klaus Iohannis la Târgoviște, cu ocazia deschiderii anului școlar, a surprins atât de multă lume, încât va fi cu siguranță comentată multă vreme de-acum înainte. Dacă ar fi să luăm în calcul doar motivele invocate în declarația sa oficială, ar însemna să recunoaștem că, după 20 de ani de presă, n-am înțeles mai nimic din scopul și substratul unor astfel de vizite prezidențiale.

Nu doresc nicidecum să pun sub semnul îndoielii performanțele Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, condus cu măiestrie de profesoara Suzana Ilie, mai cu seamă că domnia sa este pe cale să devină, conform președintelui României, „sursă de inspirație pentru o viziune asupra întregului sistem”. O asemenea apreciere, venită de la primul om în stat, făcută cu ministrul Educației de-a dreapta și cu inspectorul școlar general de-a stânga, nu-mi pare să-i creeze emoții celui de-al doilea, ci primului.

În fine, ca să fiu mai explicită, nu m-aș mira să aud că actualul director al Colegiului Economic „Ion Ghica” ar putea intra în cărțile viitorului guvern PNL, măcar ca sursă de inspirație pentru cei din ministerul Educației, fiindcă pentru un portofoliu de ministru se spune că îți trebuie și-un portofel pe măsură. Mi se pare însă mai mult decât interesant faptul că fostul primar al Sibiului, despre care nu știu să fi făcut mai mult decât o vizită în Târgoviște, electorală și aceea, a ales în primul său an de mandat tocmai municipiul nostru pentru deschiderea anului școlar. Acest atașament subit pentru școala dâmbovițeană să n-aibă nicio legătură cu lobby-ul politic făcut de câțiva liberali locali? La această întrebare de prisos s-a grăbit să răspundă însuși Klaus Iohannis, precizând încă din debutul discursului său: „Am ținut să marchez acest moment alături de elevii și profesorii de la Colegiul Economic «Ion Ghica»…”.

Și ca să nu uite cumva că aceasta a fost opțiunea sa proprie și personală, Klaus Iohannis a citit-o de pe-o foaie. Mă gândesc că în vorbirea liberă, ar fi existat „pericolul” să declare public că prezența sa la Târgoviște se datorează unei invitații: a Inspectoratului Școlar, a Colegiului Economic „Ion Ghica”, ori a copreședinților PNL Dâmbovița Ludovic Orban și Iulian Vladu. Fiindcă vă spun drept, cu toată dragostea, nu cred să-l fi invitat nici ministrul Educației, nici prefectul, nici președintele CJD. Tocmai de aceea, încercând să spulbere orice speculații, președintele României a dorit să lase impresia că asta a fost „pohta ce-a pohtit” domnia sa. Trebuie să spun însă că evenimentul ca atare a stârnit un val de emoție și-n rândul agenților imobiliari din Târgoviște, pentru care vizita președintelui Klaus Iohannis a reprezentat o sursă de inspirație pentru eventualitatea vânzării unor imobile de patrimoniu, știut fiind că astfel de achiziții au reprezentat întotdeauna o preocupare pentru fostul primar al Sibiului.

Ar fi și pentru Târgoviște o oportunitate nesperată, pe seceta asta de afaceri, știut fiind că dl Klaus Iohannis are o viziune curajoasă inclusiv asupra pieței imobiliare. S-ar cuveni să o împărtășească și profesorilor dâmbovițeni, care cred că s-ar bucura să-și cumpere nu șase case, ci măcar una, din meditații. Dar în această privință, Klaus Iohannis cred că ține la secretul profesional, din confortul căruia nu l-au putut scoate nici jurnaliștii, darămite s-o facă foștii colegi de breaslă. Ar fi fost interesant totuși să aflu că măcar unul dintre ei s-ar fi încumetat să-l întrebe ieri, la Târgoviște, de ce și-a triplat salariul cu ajutorul vicepremierului Gabriel Oprea, de ce a făcut trei concedii în șapte luni, două dintre ele în paradisuri exotice, de ce a pus bețe-n roate actualului guvern în toate măsurile de relaxare fiscală, de ce nu-și implică soția, ea însăși profesoară, în ilustra viziune prezidențială despre „conectarea învățământului cu realitatea”?

Dar cine să vrea să-l pună în dificultate cu astfel de întrebări simple pe fostul profesor de fizică Klaus Werner Iohannis, taman când acesta a venit la Târgoviște să se laude cu performanțele Colegiului Economic „Ion Ghica”, de parcă acestea ar fi reprezentat rodul viziunii sale din primele 9 luni de mandat prezidențial?

www.alinamavrodin.ro