14.01.2022 00:15

Vindecarea celor zece leproși

Vindecarea celor zece leproși
Galerie foto

Sfântul Evanghelist Luca consemnează în Evanghelia sa, printre alte minuni evidențiate de către el și o alta, prin care scoate în evidență importanța recunoștinței. Această minune a avut loc: „…pe când Iisus mergea spre Ierusalim și trecea prin mijlocul Samariei și al Galileii” (Luca 17,11). El a parcurs acel traseu, pe care evreii obișnuiți nu-l parcurgeau, considerându-i pe samarineni spurcați, tocmai ca să-i întâlnească pe nefericiții leproși și să-i vindece.

Nu sfârșise Mântuitorul partea de drum din ziua aceea, când: „intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care au stat departe” (Luca 17,12). Cei zece leproși „…și-au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!” (Luca 17,13).

Ce răspuns a dat Domnul la rugăciunea lor? Nu le spune: „Fiți curățiți”, precum i-a spus altui lepros, ci le spune: „Mergeți și arătați-vă preoților” (Luca 17, 4). Această poruncă a Domnului avea două motive importante. Primul motiv este acela că El punea la încercare credința și ascultarea leproșilor, căci, dacă omul se îndoiește de poruncile și de făgăduințele Domnului, a ieșit din sfera credinței și-L coboară pe Dumnezeu la nivelul omului, ale cărui cuvinte nu sunt sigure, ci îndoielnice.

Credința din convingere și cu supunere, tocmai în asta constă: să primim ceea ce nu vedem și să avem deplină siguranță pentru un lucru, despre care chiar simțurile noastre ne dau informații contrare. Acei zece leproși aveau o astfel de credință. De îndată ce au auzit porunca Mântuitorului, au plecat în oraș la preoți, așa cum mergeau oamenii vindecați, ca să primească certificatul de vindecare. Răspunsul Domnului la credința lor a fost următorul: „Și a fost că-n timp ce ei mergeau, s-au curățit” (Luca 17, 14).

Al doilea motiv pentru care Iisus i-a trimis să se arate preoților, a fost acela, ca peste veacuri să știm că nu avem voie să stricăm anumite legi și instituții întemeiate de Dumnezeu. Hristos știa că preoții cei mai de seamă ai Legii Vechi  Îl vor condamna la moarte și totuși El nu oprește, ci dimpotrivă poruncește să se respecte instituția preoției Legii Vechi. El însuși nu o strică, ci o transfigurează prin pogorârea Duhului Sfânt, dându-i putere sfințitoare.

La aceasta trebuie să luăm aminte căci minunea vindecării celor 10 leproși este rodul ascultării lor față de porunca Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Pr. Safta Adrian – Parohia Mănești