28.11.2018 00:09

Victorie mare pentru Flacăra la Brașov

Victorie mare pentru Flacăra la Brașov
Galerie foto

❚ Morenarii au ajuns la patru victorii în ultimele cinci etape și pare că au lăsat în urmă perioadă slabă din începutul sezonului. Flacăra este pe locul 14 în acest moment, iar vineri joacă pe teren propriu cu o altă canditată la promovare, U Craiova 1948 ❚ „Important după acest joc este că noi rămînem cu punctele. Încheiem turul cu un meci acasă cu Craiova și sper să obținem un rezultat bun”, a spus antrenorul morenarilor, Gabi Paraschiv ❚ „Jocul nostru arată exact situația în care se află clubul. Mi-am dorit foarte mult să terminăm turul în partea superioară a clasamentului, dar ceea ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni s-a văzut în teren”, s-a transmis și Florin Stângă, tehnicianul de la Brașov

 

COSMIN SAVA

 


 

Supriza ultimei etape a Ligii a 3-a s-a produs la Brașov, acolo unde Flacăra Moreni a reușit să învingă pe SR Municipal cu 2-1, grație reușitelor semnate de Eugen Matei și Marius Zidăroiu. Elevii lui Gabi Paraschiv au făcut un meci bun, mai ales în prima repriză, când au reușit să marcheze de două ori, pentru ca în partea secundă să închidă bine jocul și să mențină avantajul până la final. Morenarii au ajuns la patru victorii în ultimele cinci etape și pare că au lăsat în urmă perioada slabă din începutul sezonului. Flacăra este pe locul 14 în acest moment, iar vineri joacă pe teren propriu cu o altă canditată la promovare, U Craiova 1948.

Multe probleme la Brașov

Situația este delicată la SR Municipal Brașov, unde există probleme financiare care își pun amprenta pe jocul echipei conduse de Florin Stîngă. Acesta spune că asemenea lucruri afectează echipa și este greu ca Brașovul să promoveze în aceste condiții. „Jocul nostru arată exact situația în care se află clubul. Mi-am dorit foarte mult să terminăm turul în partea superioară a clasamentului, dar ceea ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni s-a văzut în teren. Îi înțeleg pe jucători, nu și-au primit banii și chiar nu știu ce va fi în continuare. Îmi doresc doar ca jucătorii să încaseze salariile, pentru a avea sărbători cât de cât ok. Sunt supărat, sunt dezamăgit, mai ales că ne-a învins un adversar modest. Am ratat mult, dar am avut și multă neșansă, pentru că adversarii au avut două ocazii și au marcat două goluri. Mai rămâne să jucăm și meciul de la Bradu, apoi să vedem ce se va întâmpla cu acest club. Îmi pare rău pentru oamenii care au fost la meci. Le mulțumesc că au fost alături de noi și ne-au susținut pe parcursul acestui tur de campionat. Cer scuze, și în numele jucătorilor, că pe teren propriu i-am dezamăgit. Nu știu ce se va întîmpla din iarnă, este un moment greu, dar eu sper ca cineva să-și întoarcă fața către echipa noastră. Un lucru este clar, nu ne putem bate pentru promovare. Atunci cînd nu există organizare, este greu să faci performanță”, a declarat Stîngă pentru monitorulexpres.ro.

Paraschiv, mulțumit de elevii săi

De partea cealaltă, antrenorul Flacărei, Gabi Paraschiv, transmite că meciul a fost unul foarte dificil, iar victoria a fost una muncită. Acesta își dorește un rezultat bun și în meciul cu Craiova. „Cu multă șansă, am obținut 3 puncte mari la Brașov. O victorie muncită, în care jucătorii mei și-au dorit foarte mult să câștige, cu mijloacele de care dispunem acum. Important după acest joc este că noi rămânem cu punctele. Încheiem turul cu un meci acasă cu Craiova și sper să obținem un rezultat bun. Știam problemele celor de la Brașov. Jucătorii trebuie să se gândească la cariera lor și doar prin evoluții bune pot atrage atenția altor echipe”, a spus Paraschiv pentru aceeași publicație.