12.10.2015 00:13

Victor Ponta: "Președintele PSD va fi un președinte legitim"

Victor Ponta:
Galerie foto

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că este foarte bine pentru PSD că își alege președintele prin vot universal, subliniind că noul lider al partidului va fi unul legitim.

„Cred că este foarte bine ca PSD, pentru prima dată în România, să-și aleagă președintele printr-un vot universal, al membrilor de partid. E o idee pe care împreună cu Liviu Dragnea am pus-o în Statutul partidului, în 2010, și oricum, oricâte critici ar fi cred că va fi un președinte legitim, oricum mult mai legitim decât ... să te ia să te pună domnul Iohannis... pe o domnișoară să o pună șefă la partidul de opoziție. La PSD nu te pune chiar așa”, a spus Ponta la sediul central al partidului.

El a precizat că este și va fi totdeauna membru al Partidului Social Democrat, va ajuta partidul și conducerea acestuia.

„Sper ca prin guvernarea noastră comună foarte bună și prin munca tuturor celor care au venit la vot, anul viitor și la locale și la parlamentare să fim așa cum se așteaptă toată lumea. Pe primul loc”, a mai spus Ponta.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița