04.10.2018 00:10

Vicepreședintele Florin Tuiu va prelua conducerea AJF Dâmbovița

Vicepreședintele Florin Tuiu va prelua conducerea AJF Dâmbovița
Galerie foto

❚ Starea de sănătate a președintelui de asociație s-a șubrezit, provocând îngrijorare. În eventualitatea unei situații neplăcute, conducerea AJF Dâmbovița va fi asigurată sub formă de interimat de vicepreședintele Florin Tuiu ❚ „Nu doresc răul nimănui, dimpotrivă, vreau să fim sănătoși cu toții. Eu m-am cam resemnat în privința unei schimbări în bine în fotbalul dâmbovițean, pentru că oamenii sunt așa cum sunt”, s-a exprimat Tuiu ❚ Din păcate, și alți oficiali importanți ai Asociației Județene de Fotbal au probleme medicale destul de mari, situație dezbătută serios în biroul președintelui ❚ Chiar dacă nu le doresc răul celor indicați, sunt oameni în cadrul asociației pregătiți să intervină în orice moment, pentru a asigura continuitate la nivelul activității

 

COSTIN MIHAI

 


 

Obișnuit cu atacurile din exterior, Tudor Emil va trebui facă față și unui curent potrivnic din interiorul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița. Mai mulți oficiali ai AJF, dar și membri afiliați, sunt nemulțumiți de situația în care a ajuns fotbalul județean sub conducerea lui. Numai că, până și starea de sănătate a președintelui de asociație s-a șubrezit, provocând îngrijorare.

Vasile Stroe și Gigi Ionescu au și ei probleme

Din păcate, și alți oficiali importanți ai Asociației Județene de Fotbal au probleme medicale destul de mari, situație dezbătută serios în biroul președintelui. Și ei pensionari, Vasile Stroe și Gigi Ionescu (președintele, respectiv secretarul Comisiei de Competiții și Disciplină) fac tot mai greu față sarcinilor trasate, la fel ca șeful AJF, Tudor Emil. Apropiații i-au sfătuit pe aceștia să se retragă din asociație, ținând cont că au venituri stabile și copii realizați, pentru a-și trăi în liniște și fără stres bătrânețile. Li s-a oferit exemplul regretatului Severin Anghelinu, cel mai longeviv secretar al AJF Dâmbovița, care a muncit pe brânci, până în ultimele zile, în ciuda recomandărilor medicale.

Florin Tuiu, singurul care poate asigura un interimat de conducere

Chiar dacă nu le doresc răul celor indicați, sunt oameni în cadrul asociației pregătiți să intervină în orice moment, pentru a asigura continuitate la nivelul activității. În eventualitatea unei situații neplăcute, conducerea AJF Dâmbovița va fi asigurată sub formă de interimat de vicepreședintele Florin Tuiu, susținut tot mai puternic la nivelul Comitetului Executiv. „Nu doresc răul nimănui, dimpotrivă, vreau să fim sănătoși cu toții. Eu mam cam resemnat în privința unei schimbări în bine în fotbalul dâmbovițean, pentru că oamenii sunt așa cum sunt. Să fim sănătoși și vom mai vedea ce-o fi”, s-a exprimat Tuiu. Tudor Emil va convoca zilele următoare Comitetul Executiv, pentru a valida, într-un târziu, comisiile jurisdicționale. Altfel, se lucrează la un regulament intern, pentru a însăpri sancțiunile în dreptul huliganilor de pe stadioane.