29.03.2017 00:16

Viața culturală în atenția autorităților

Viața culturală în atenția autorităților
Galerie foto

❚ Autoritățile locale au alocat sume importante, din propriul buget, pentru susținerea și promovarea activităților culturale ❚ „În fiecare lună, la Casa de Cultură, avem teatru pentru adulți și copii, dar și e alte activități culturale”, ne-a declarat edilul orașului Gheorghe Grigore

VIOLETA STANCIU


În ultimii ani viața culturală a orașului Găești a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă! Acest lucru a fost posibil și datorită autorităților publice locale care au alocat sume importante, din bugetul local, pentru susținerea și promovarea activităților culturale care au adus și aduc în continuare faimă orașului. Numai anul trecut, pe zona de cultură, la Găești, „s-au investit” circa 7,5 miliarde de lei vechi, după cum ne-a declarat chiar primarul orașului, Gheorghe Grigore. Festivalul Național „Povestea Vorbei” a ajuns deja o tradiție a locului iar la momentul desfășurării acestei manifestări de anvergură, orașul Găești devine „capitala” umorului românesc. Un alt festival, la fel de important, înființat de dată ceva mai recentă, la Găești, este Festivalul Național de Nai „Gheorghe Zamfir”, care s-a bucurat de un succes răsunător încă de la prima ediție. În semn de omagiu pentru marele naist, care este fiu al orașului, autoritățile locale fac deja toate demersurile necesare pentru amenajarea Muzeului „Gheorghe Zamfir”. De asemenea o multitudine de activități culturale au loc, la Găești, de „Zilele Orașului”, când localitatea îmbracă straie de sărbătoare, iar oamenii participă la toate evenimentele organizate special pentru ei de către autorități. „În fiecare lună, la Casa de Cultură, avem teatru pentru adulți și copii, dar și multe alte activități specifice menite să anime viața culturală a orașului nostru”, a punctat edilul orașului, Gheorghe Grigore.