20.07.2017 00:16

Valorificarea merelor, la limita de supraviețuire

Valorificarea merelor, la limita de supraviețuire
Galerie foto

❚ Vânzarea fructelor se face doar prin trei moduri, toate mai mult păguboase: 1. Se vând în piețe de cei care încă mai pot 2. Se vând în angrouri de cei care reușesc să ajungă la ele, dar la prețuri de nimic 3. Se vând de acasă unor intermediari care și ei sunt din ce în ce mai puțini ❚ În aceste condiții, merele au început să ajungă țuică, iar pentru că există și o limită la alcool, sute de kilograme sunt pur și simplu aruncate

VIOLETA STANCIU


Trei „paliere” pentru valorificarea merelor! Acestea sunt soluțiile tehnice identificate de producătorii de pe Valea Dâmboviței pentru a-și vinde recoltele obținute în cursul unui an calendaristic, bineînțeles dacă au norocul să le și obțină... Nu de alta, dar, de regulă, în ultimii ani, producția agricolă a județului s-a cam aflat la cheremul naturii...

„Valorificarea merelor se face pe trei paliere. Primul este vânzarea directă în piețe, în marile orașe. Numai că, ținând cont de cei care sunt în zonele pomicole, este vorba despre oameni peste o anumită vârstă care nu se mai duc în piețe din motive diferite. Pe al doilea palier sunt cei care se duc în engros-urile din marile orașe (București, Constanța, Pitești), care cât de cât scapă de marfă, dar nu este un preț acceptabil... Dar asta este, accepți ca să nu ai pierderea cea mai mare. A treia categorie, care din păcate este destul de mare, sunt producătorii care așteaptă acasă să vină comercianții și să le ia marfa. Din păcate, dezvoltându-se engros-urile acestea în jurul marilor orașe, acei comercianți nu mai vin în zonă, decât foarte puțini din Dolj, Olt... Acesta este motivul pentru care o mare parte din producție ajunge... la țuică. Și aici avem o problemă. Noi am făcut demersuri către Ministerul Agriculturii și sperăm să se resolve, în sensul că trebuie modificat Codul Fiscal, astfel încât varianta care va fi găsită să fie benefică și să nu-l omoare pe producător. Astăzi, efectiv, ești tentat să arunci merele, să le distrugi, pentru că nu poți să deții peste o anumită cantitate de țuică. Și am ajuns la vremea când producătorul, după un an de muncă, neputând să-și valorifice recolta prin vânzare, este dispus să o arunce”, a punctat președintele Asociației Pomicultorilor Dâmbovița, ing. Ion Oprea.

Cantitatea legală de țuică pe care trebuie să o dețină o gospodărie este de 200 kg.