11.11.2020 00:18

Vaccinurile antigripale lipsesc cu desăvârșire

Vaccinurile antigripale lipsesc cu desăvârșire
Galerie foto

❚ „Vaccinurile antigripale s-au epuizat foarte repede pentru că oamenii acum vor să se vaccineze”, a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu ❚ Ieri, în toate farmaciile din zona Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, asistenții de farmacie ne-au declarat că nu au momentan vaccinul antigripal, iar un răspuns concret despre o viitoare aprovizionare nu am reușit să obținem

 

VIOLETA STANCIU


De câteva săptămâni, vaccinurile antigripale lipsesc cu desăvârșire atât din cabinetele medicilor de familie, cât și din farmacii! Până în momentul de față medicii de familie au primit câte trei tranșe de vaccinuri antigripale, două pentru imunizarea copiilor și doar una singură pentru vaccinarea bolnavilor cronici, cu mențiunea că dozele primite acoperă doar o mică parte din nevoia de vaccinare... ,,Nu am mai primit vaccinuri antigripale de 2-3 săptămâni. Ni s-a spus că vom mai primi, dar deocamdată suntem în așteptare... Nu am nicio informație în acest sens. Noi am primit două tranșe pentru vaccinarea copiilor, în două rânduri, după care a mai venit o tranșă, reprezentând 20% din ceea ce am cerut noi, pentru bolnavi. De exemplu eu am primit 10 și respectiv 33 de doze pentru copii... și 95 de doze pentru adulți. Vaccinurile antigripale s-au epuizat foarte repede pentru că oamenii acum vor să se vaccineze”, a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu. Ieri, în toate farmaciile din zona Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, asistenții de farmacie ne-au declarat că nu au momentan vaccinul antigripal, iar un răspuns concret despre o viitoare aprovizionare nu am reușit să obținem pentru că nici domniile lor nu știau acest lucru... La capitolul ,,medicamente dispărute” din farmacii mai figurează Sioforul necesar diabeticilor, Euthyroxul, medicamentul necesar celor cu afecțiuni tiroidiene.... și nu numai.