20.01.2022 00:14

Vaccinarea antigripală a căzut pe un plan secund!

Vaccinarea antigripală a căzut pe un plan secund!
Galerie foto

*„Foarte curios este că, și am observat asta în toată țara, sunt persoane care s-au vaccinat împotriva Covid -19 și care nu mai vor să se vaccineze și  antigripal. Au fost doze suficiente de vaccin antigripal la cabinetele medicilor de familie, dar de circa o lună a scăzut interesul’’

 

În plin sezon rece, în județ a scăzut interesul pentru vaccinarea antigripală! În cabinetele medicilor de familie mai există încă doze de vaccin antigripal, dar medicii au constatat că persoanele care se vaccinează  anticovid -19 evită imunizarea antigripală în momentul de față. Pentru că se înregistrează o creștere a numărului de infecții respiratorii, reprezentanta medicilor de familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu îi sfătuiește pe cei care se confruntă cu o astfel de simptomatologie să rămână acasă și să anunțe medicul de familie.  

„Avem vaccinuri antigripale, dar nu mai sunt doritori”

„Nici eu nu mai am așa de multe vaccinuri antigripale, numai că dinainte de sărbători a început să se reducă numărul doritorilor. Foarte curios este că, și am observat asta în toată țara, sunt persoane care s-au vaccinat împotriva Covid -19 și care nu mai vor să se vaccineze și  antigripal. Au fost doze suficiente de vaccin antigripal la cabinetele medicilor de familie, dar de circa o lună a scăzut interesul. Noi am primit pe la sfârșitul lunii septembrie - începutul lui octombrie dozele pentru copii, pe urmă am început să primim pentru adulți. În octombrie-noiembrie 2021 vaccinarea antigripală a mers foarte bine, dar din 10 -15 decembrie... deja a scăzut cererea.

Noi mai avem vaccinuri antigripale, dar nu mai sunt doritori. În prezent se constată o creștere a numărului de infecții respiratorii, iar sfatul meu pentru cei care au această simptomatologie respiratorie este să stea acasă, să nu se ducă nicăieri, și să anunțe medicul de familie. Este bine ca în orice familie să existe un termometru, un pulsoximetru care se pune pe deget și măsoară saturația de oxigen, adică respirația, este bine să existe și un antitermic, un decongestionant nazal și în niciun caz antibiotic. Acum ați văzut că se vorbește de centre de evaluare care ar trebui să se deschidă, deci pacientul trebuie să ajungă și acolo... ca să fie evaluat”, a precizat președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu.

 

 

Violeta Stanciu